Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

POR: 275 de milioane de lei pentru infrastructura de transport din județul Galaţi

Viceprim-ministrul Vasile-Daniel Suciu, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, a semnat joi, la Galaţi, patru contracte de finanţare din fonduri europene pentru reabilitarea, extinderea şi modernizarea a 76 kilometri de drumuri din judeţ. Valoarea totală dedicată implementării acestor proiecte este de aproape 275 de milioane de lei. 

Finanţarea va fi asigurată prin Axa prioritară 6 a Programului Operaţional Regional (POR) 2014-2020, coordonat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) şi vizează reabilitarea şi modernizarea infrastructurii de transport regional pe traseele Corod – Drăguşeni (DJ 251A), Iveşti – Griviţa (DJ 254), Pechea – Măstăcani – DN 26 (DJ 255), precum şi extinderea şi modernizarea variantei ocolitoare a municipiului Galaţi.

De aceste proiecte, îndelung aşteptate de gălăţeni, vor beneficia atât cei peste 355.000 de localnici din zonă, cât şi participanţii la trafic, turiştii, agenţii economici și transportatorii. Cunoaștem cu toții beneficiile realizării unor astfel de obiective, care răspund nevoilor de bază ale populației și de aceea vreau să vă asigur că prioritățile oamenilor vor fi întotdeauna prioritățile Guvernului României”, a subliniat viceprim-ministrul Vasile-Daniel Suciu.

Până în prezent, în judeţul Galaţi, sunt în diverse stadii de implementare 84 proiecte cu finanţare prin Programul Operațional Regional, în valoare de aproximativ 1,6 milioane lei, care vizează reabilitarea şi modernizarea infrastructurii de transport, creşterea eficienţei energetice, conservarea patrimoniului istoric, extinderea şi modernizarea unităţilor medicale/asigurarea accesului la servicii de sănătate, reabilitarea unităţilor de învăţământ, modernizarea sistemului de iluminat public. 

Judeţul Galaţi beneficiază şi de finanţare prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, prin intermediul căruia au fost finalizate 54 de obiective, iar alte 148 (în valoare totală de aproape 700 de milioane de lei) sunt în diverse stadii de implementare. 

Sursa: Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice

Vizualizări: 91