Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Alba: Reabilitare termică și investiții pentru creșterea confortului pacienților

În ultima zi a lunii ianuarie 2019, la sediul ADR Centru din Alba Iulia, a fost semnat proiectul de finanțare, prin Programul Operațional Regional 2014-2020, destinat îmbunătățirii gestionarii energiei și reducerii consumurilor de energie de la Spitalul Orășenesc din Zlatna, având că beneficiar direct această instituție medicală a orașului, iar că beneficiari indirecți, pacienții și medicii. Valoarea totală a cererii de finanțare „Reabilitare și modernizare clădire spital oraș Zlatna” este de peste 5,7 milioane lei, sumă nerambursabila obținută fiind de circa 913 mii euro. Investițiile vor fi susținute prin Prioritatea de Investiții 3.1.B ce vizează îmbunătățirea eficienței energetice în clădirile publice cu fonduri nerambursabile alocate prin Programul REGIO 2014-2020. 

Cererea de finanțare pentru proiectul „Reabilitare și modernizare clădire spital oraș Zlatna” are că obiectiv reabilitarea termică și creșterea eficienței energetice, pe lângă implementarea unor sisteme alternative de producere a energiei din surse regenerabile și gestionarea inteligență a consumurilor energetice în clădirea a cărei suprafața desfășurată este de peste 840 mp. Toate acestea se realizează în scopul scăderii emisiilor poluante și creșterii calității vieții în oraș. Proiectul prevede lucrări de reabilitare termică a clădirii Spitalului Orășenesc, prin înlocuirea completă a elementelor de anvelopă, a sistemului de încălzire și producere a apei calde de consum. Vor fi derulate lucrări ce vizează instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice și termice pentru consum propriu, lucrări de reabilitare a instalației de iluminat și măsuri conexe. Va fi reparat acoperișul, inclusiv sistemul de colectare și evacuare a apelor pluviale. Prin proiect se vor reface finisajele interioare în zonele de intervenție, se vor repară trotuarele de protecție, se vor creă facilități de acces, prin adaptarea infrastructurii pentru persoanele cu dizabilități. Între lucrările conexe sunt prevăzute procurarea și montarea de lifturi, lucrări specifice necesare obținerii avizului ISU, reabilitarea/modernizarea instalației electrice, înlocuirea circuitelor electrice deteriorate sau subdimensionate, inclusiv lucrări de înlocuire a tâmplăriei interioare. 
  
Durată investițiilor la spitalul din Zlatna este prevăzută să se încheie la finalul lunii august 2021, fiind necesare fonduri totale în valoare de 5.734.742,74 lei (circa 1,27 milioane euro), din care aproape 4,13 milioane lei (peste un 913.000 euro) fiind fonduri nerambursabile, restul provenind din contribuția beneficiarului. Municipalitatea mai are pregătit un proiect de amenajare a unei clădiri sociale pentru persoane vârstnice, cerere de finanțare aflată în fază precontractuala, dar alte proiecte în evaluare sau în lista de rezervă pentru reabilitarea termică a școlii Avram Iancu și pentru creșterea calității vieții cetățenilor. 

Sursa: Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru

Vizualizări: 193