Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Selecția proiectelor depuse în cadrul Programului INTERREG IPA de Cooperare Transfrontalieră România-Serbia

Joi, 31 ianuarie 2019, s-a desfășurat la Timișoara cea de-a șasea reuniune a Comitetului Comun de Monitorizare al Programului INTERREG IPA de Cooperare Transfrontalieră România-Serbia.

Cu această ocazie, au fost aprobate și propuse spre finanțare 33 de proiecte din cadrul celui de-al doilea apel pentru propuneri de proiecte, în valoare totală de aproximativ 20 de milioane de euro.

Programul INTERREG IPA de Cooperare Transfrontalieră România-Serbia continuă finanțarea proiectelor de cooperare transfrontalieră în zona de graniță româno-sârbă pentru perioada de programare 2014-2020, prin intermediul Instrumentului de Asistență pentru Preaderare (IPA II), cu sprijinul Uniunii Europene și al guvernelor celor două state. Programul a fost aprobat de Comisia Europeană pe 6 august 2015, primul apel a fost lansat pe 15 septembrie 2015 și cel de-al doilea pe 27.11.2017.

Bugetul total al programului este de 88.124.999 euro, din care 74.906.248 euro reprezintă finanțare nerambursabilă din fondurile Uniunii Europene. În perioada 2014-2020, sunt finanțate proiecte pe 4 axe prioritare, în domeniile:

  • promovarea ocupării forței de muncă și serviciilor pentru o creștere favorabilă incluziunii,
  • protecția mediului și managementului riscurilor,
  • mobilitate sustenabilă și accesibilitate,
  • atractivitate pentru turism sustenabil.

Aria eligibilă a Programului este constituită din județele Timiș, Caraș-Severin și Mehedinți (din România) și districtele Severno Banatski, Srednje Banatski, Južno Banatski, Braničevski, Borski, Podunavski (din Republica Serbia).

În cadrul primului apel au fost contractate un număr de 34 de proiecte (32 de proiecte normale și 2 proiecte strategice) în valoare de aproximativ 46,8 milioane de euro.

Sursa: Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice

Vizualizări: 68