Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Prioritatea Președinției României la Consiliul UE în domeniul agriculturii va fi gestionarea negocierii pachetului legislativ

Luni, 10 decembrie 2018, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre DAEA, a inițiat, la sediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), o întâlnire de lucru în cadrul căreia au fost prezentate prioritățile privind Președinția română a Consiliului Uniunii Europene din primele șase luni ale anului 2019.

Întâlnirea a fost organizată cu scopul de a disemina etapele pregătirilor tehnice și a regulilor pe care le instituie normele de funcționare a Președinției Consiliului Uniunii Europene. Ministrul a afirmat că România este pregătită să facă față acestei provocări, constituind în acest sens structuri dedicate la nivelul MADR. Astfel, a fost înființat Comitetul de Coordonare a activității evenimentelor și acțiunilor conexe care vor avea loc în timpul pregătirii și exercitării Președinției Române la Consiliul Uniunii Europene.

În mandatul său de Președinție a Consiliului Uniunii Europene, România va acționa coordonat în cadrul Trio-ului de Președinții, alături de Finlanda și Croația, asigurând în același timp continuitate cu Trio-ul precedent în atingerea obiectivelor asumate în cadrul Programului de lucru al Consiliului.

Gestionarea negocierii pachetului legislativ, prilejuit de reforma Politicii Agricole Comune (PAC) post-2020, în contextul noului Cadru Financiar Multianual 2021-2027, reprezintă principala prioritate a Președinției României la Consiliul Uniunii Europene în domeniul agriculturii. 

Principalele elemente de poziție ale României față de noua PAC sunt:

  • menţinerea structurii cu doi piloni ai politicii, cu măsuri anuale de aplicare generală în Pilonul I, măsuri sectoriale de piață, precum și măsuri de dezvoltare rurală în Pilonul II;
  • continuarea convergenței externe a plăților directe, demersuri susținute pentru alocarea unui buget consistent, cel puțin la nivelul celui actual, respingerea în mod ferm a aplicării plafonării. 

În cadrul întâlnirii, ministrul Daea a declarat că preluarea Președinției este o responsabilitate care implică un efort de consolidare a unei viziuni naționale asupra viitorului Uniunii Europene și de creștere a capacității administrative necesare pentru exercitarea acestui mandat.

Ministrul a precizat că PAC va pune un accent puternic pe valorificarea potențialului în materie de cercetare, inovare, formare și utilizare a serviciilor de consiliere, pentru a îmbunătăți grija față de mediu și climă, inclusiv prin utilizarea mai eficientă a resurselor.

Sursa: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale

Vizualizări: 87