Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Cum va progresa domeniul agriculturii și dezvoltării rurale în cadrul preluării Președinției Consiliului European

Petre Daea, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a efectuat în intervalul 4-5 decembrie, alături de prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, și de membrii Guvernului României o vizită de lucru la Bruxelles, pentru a participa la reuniunea comună a Guvernului României și a Comisiei Europene.

Cu această ocazie, oficialii români au participat la o serie de dezbateri privind prioritățile și programul președinției României la Consiliul UE, realizându-se astfel schimburi de opinii între membrii Guvernului și cei ai Colegiului Comisarilor pe aspecte referitoare la Cadrul Financiar Multianual 2021-2027, Migrație, Brexit, Piața Unică și Relații Externe.

Oficialii români au dat asigurări că, pe perioada deținerii președinției Consiliului Uniunii Europene, vor depune toate eforturile și energia pentru închiderea în cele mai bune condiții a cât mai multe dosare, urmărind în egală măsură, calitatea formulelor de compromis și obținerea unui acord în timp util.

În ce privește domeniul agriculturii și dezvoltării rurale, a fost informat faptul că se lucrează în paralel, la elaborarea, împreună cu Finlanda și Croația, a Programului de lucru al Consiliului pentru 18 luni (Trio). În acest exercițiu au fost intensificate dialogurile sectoriale cu cele două state membre, la nivel politic și tehnic.

Trio-ul va acorda o atenție deosebită Politicii Agricole Comune având în vedere importanța acesteia pentru securitatea alimentară, creșterea productivității, asigurarea unui nivel de trai echitabil pentru fermieri, stabilizarea piețelor precum și rolul cheie al acesteia pentru cetățeni și societate în ansamblu privind protejarea mediului și adaptarea la schimbări climatice, generarea de locuri de muncă și creștere economică, și nu în ultimul rând menținerea viabilității zonelor rurale.

Din această perspectivă, bugetul PAC trebuie să fie consistent pentru a oferi soluții adaptate și specifice pentru agricultură și dezvoltare rurală. Reducerea decalajelor poate fi realizată prin finanțări adecvate în domeniul dezvoltării rurale, precum și prin asigurarea unei convergențe reale a plăților directe.

Ministrul a subliniat că PAC va pune un accent puternic pe deblocarea potențialului în materie de cercetare, inovare, formare și utilizare a serviciilor de consiliere, pentru a îmbunătăți grija față de mediu și climă, inclusiv prin utilizarea mai eficientă a resurselor.

De asemenea, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, a reiterat importanța colaborării la nivel politic și de experți tehnici pentru a obține rezultate comune în cadrul președinției României la Consiliul UE.

Sursa: Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale 

Vizualizări: 186