Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Declarațiile lui K. Iohannis vizavi de bugetul 2021-2027 în cadrul preluării Președinției Consiliului European

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a susținut duminică, 25 noiembrie 2018., la Bruxelles, Belgia, o declarație de presă la finalul participării la reuniunea extraordinară a Consiliului European.

Întrebat de către un jurnalist dacă „e România în stare, lăsând la o parte oamenii tehnici de la Bruxelles, care știm că sunt excelenți, să se mobilizeze și să coordoneze? Să ne gândim numai la MFF cât va fi de complicat, în condiții de post-Brexit, de migrație, de răutate și de naționalism. Poate România coordona negocierea unui buget de mai multe miliarde de Euro? România va avea de făcut bugetul 2019, care nu a fost făcut și care probabil nici nu va fi, bugetul 2021-2027, Brexit[..]”, răspunsul președintelui a fost: „Cu siguranță că putem să facem asta, însă să nu rămână cineva cu impresia că tot ce se întâmplă într-o președinție a Consiliului ține numai de acel stat care are președinția. Este o președinție care are majoritatea aspectelor de tip tehnic, deci dacă se întrunește Consiliul într-un format oarecare de miniștri, cineva trebuie să stea în față și să spună care este ordinea de zi și ce se discută, și, sigur, să conducă discuțiile, dar nu are mai mult decât votul propriu. Se lucrează colegial în toate formatele Uniunii și fiecare are votul lui. Dar, sigur, trebuie să avem peste tot oameni care sunt pregătiți să conducă aceste discuții, să conducă aceste formate, să știe despre ce este vorba și, sigur, da, în măsura în care este un interes clar românesc să-l expună, nu să-l impună. În aceste formate nu se poate lucra prin impunere, se poate lucra doar prin expunere și convingere și avem oameni buni în domeniile relevante și putem să facem acest lucru.”

Sursa: www.presidency.ro 

Vizualizări: 137