Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

E. Teodorovici: România își va asuma rolul de mediator imparțial în discutarea temelor europene

Ministrul finanțelor publice, Eugen Teodorovici, și Ueli Maurer, Consilier Federal, șeful Departamentului Federal de Finanțe din Elveția, au discutat marți, 20 noiembrie a.c., despre relațiile bilaterale dintre cele două țări, în contextul viitoarei Președinții a României la Consiliul Uniunii Europene. Totodată, cei doi oficiali au abordat și alte teme de interes, precum lista jurisdicțiilor necooperante, care reprezintă un instrument important al UE în vederea promovării impozitării echitabile și combaterii fraudei fiscale, precum și echivalența bursieră.

Una dintre principalele priorități ale României la Președinția Consiliului Uniunii Europene este cadrul financiar multianual. De asemenea, ne vom asuma rolul de mediator imparțial în discutarea temelor europene, dar și reprezentarea echilibrată a intereselor statelor membre și promovarea intereselor UE în general. Consider că o Uniune puternică este în interesul nostru al tuturor. Îmi doresc ca toate statele membre să aibă aceleași reguli, iar politicile să fie făcute în interesul tuturor cetățenilor", a subliniat Eugen Teodorovici, ministrul Finanțelor Publice.

Sursa: Ministerul Finanțelor Publice 

Vizualizări: 76