Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Zona euro: 74% dintre europeni spun că euro este un lucru bun pentru UE

Pentru al doilea an consecutiv, sprijinul pentru euro este la cote record în rândul cetățenilor din cele 19 state ale zonei euro. Un raport Eurobarometru, publicat în 20 noiembrie, arată că nu mai puțin de 74% dintre respondenți au declarat că euro este un lucru bun pentru Uniunea Euopeană. Este cel mai ridicat nivel de încredere începând din 2010, de când a fost introdus în raport acest aspect.

Aproape două treimi dintre cetățenii zonei euro, respectiv 64% (la fel ca în 2017), consideră că euro este un lucru bun pentru țara lor. Este cea mai ridicată rată din 2002, când a fost lansat pentru prima dată acest raport. Această tendință a crescut constant, începând cu 2007, atingând, anul trecut, această rată record. Acest sprijin pentru euro diferă, de la 85% în Irlanda, la 47% în Cipru, respectiv 42% în Lituania (singurele 2 state în care încrederea e sub 50%).

De asemenea, o treime dintre respondenți (27%) consideră că euro îi face să se simtă mai europeni decât înainte de adoptarea monedei unice. Deși este în continuare o opinie minoritară, aceasta este cea mai ridicată cifră din 2007.

În cele din urmă, 69% dintre cetățeni (cu 2 puncte procentuale mai mult față de anul anterior) consideră că ar trebui să existe o mai mare coordonare a politicii economice în rândul statelor membre din zona euro.

Mai mult de trei sferturi dintre cetățeni (78%) sunt de acord că este nevoie de reforme semnificative pentru a îmbunătăți performanța economică.

Sursa: Reprezentanța Comisiei Europene în România

Vizualizări: 77