Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Peste 700 de kilometri din infrastructura rutieră de interes local și regional a fost modernizată prin fonduri europene

Prin trei programe europene, PHARE 2004-2006, POR 2007-2013, POR 2014-2020, primăriile și consiliile județene din cele 6 județe ale Regiunii Centru (Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș, Sibiu) au derulat, din 2004 și până în prezent, un număr de 34 de proiecte prin care s-au construit, respectiv modernizat, peste 700 de kilometri de infrastructură rutieră.

Valoarea totală a celor 34 de proiecte contractate din 2004 și până în prezent, este de peste 2 miliarde lei, din care 1,78 miliarde lei reprezintă finanțarea nerambursabilă alocată unităților administrativ teritoriale pentru finalizarea lucrărilor. 

Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru este entitatea care a gestionat aceste cereri de finanțare, pe parcursul unei perioade de aproape 15 ani, monitorizând implementarea acestor proiecte. Fie că e vorba de străzile și drumurile din orașe și municipii, sau de drumurile județene, obiectivul vizat de aceste proiecte este cel de a stimula mobilitatea persoanelor și mărfurilor în Regiunea Centru, prin conectarea infrastructurii rutiere de interes local și regional la rețeaua europeană de drumuri.

Fondurile alocate prin cele 34 de proiecte au asigurat finanțarea pentru cheltuielile cu pregătirea terenurilor, respectiv obținerea, amenajarea terenului și a utilitățile necesare, studii tehnice, avize, proiectare, consultanță, asfaltări propriu-zise, realizarea de poduri, podețe, a elementelor de siguranță pentru pietoni și vehicule, tot ce înseamnă lucrări de construcții și organizări de șantier.

Sursa: ADR Centru 

Vizualizări: 85