Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Capital Uman din cadrul Ministerului Fondurilor Europene a anunţat lansarea în consultare publică a Ghidului Solicitantului - Condiții Specifice „Dezvoltarea sistemică a învăţământului profesional şi tehnic în concordanţă cu nevoile de dezvoltare socio-economică la nivel naţional, regional şi local”, AP 6, O.S. 6.11, 6.14, 6.15 și 6.16.
Obiectivul acestui apel de proiecte este acordarea finanțării în vederea implementării unor măsuri destinate îmbunătățirii relevanței şi creșterii calității sistemului de învățământ profesional şi tehnic, în concordanță cu nevoile de dezvoltare la nivel național, regional şi local, în strânsă colaborare cu actorii interesați.
Observaţiile şi sugestiile pot fi trimise până la data de 29 octombrie 2018 pe adresa: consultare.pocu@fonduri-ue.ro.
Descarcă Ghidul Solicitantului.
Sursă: Ministerul Fondurilor Europene
Documente |
---|
GS_CS_VET_19oct2018_consultare.zip |