Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Au mai rămas doar câteva zile până la închiderea aplicației de depunere a proiectelor pe Meșteșuguri și Artizanat

Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat a anunțat că, începând cu data de 24 septembrie 2018, ora 20.00, aplicația de înscriere la Programul național pentru susținerea meșteșugurilor şi artizanatului va deveni inactivă.

Programul naţional multianual pentru susţinerea meşteşugurilor şi artizanatului 2018 este un program național ce își propune stimularea dezvoltării meșteșugurilor și a micii industrii din România, a întăririi clasei de mici meșteșugari și artizani care își desfășoară activitatea individual sau organizat prin intermediul asociațiilor ori al altor organizații, în special în localitățile rurale, dar și în cele urbane, protejarea meseriilor care presupun un număr mare de operații executate manual în practicarea lor și relansarea serviciilor și a produselor realizate de aceștia, în special a celor cu specific tradițional, inclusiv obiecte de artă populară și artizanat, promovarea acestor produse și servicii pe piețele naționale și internaționale.

Programul presupune organizarea unui Târg Național la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, în perioada 28-30 septembrie 2018, unde beneficiarii eligibili vor putea prezenta produsele proprii (meşteşugăreşti şi/sau de artizanat) şi vor putea desfăşura activităţi economice în condiţiile legislaţiei în vigoare. De asemenea, beneficiarii prezenţi la târg vor putea organiza la standul propriu pentru vizitatorii interesaţi sesiuni de ateliere de lucru. În cadrul atelierelor de lucru, artizanii şi meşteşugarii vor explica şi demonstra practic cum se pregătesc şi se obţin produsele lor: covoare ţesute manual, covoare înnodate, confecţionarea iilor, tapiserii, ştergare; împletituri - sfoară, nuiele, fibre vegetale; ateliere de olărit, ţesut, broderie, dantelărie, ceramică tradiţională şi decorativă, iconografie, confecţionarea de păpuşi folclorice, încondeierea ouălor, confecţionarea măştilor, prepararea culorilor vegetale şi vopsirea materialelor tradiţional, confecţionarea articolelor din piele, din fier, articolelor din sticlă, articolelor din lemn; atelier de restaurare; atelier de prelucrarea lemnului şi mic mobilier artizanal, creaţie bijuterii etc. Atelierele de lucru menţionate şi altele din acest domeniu trebuie să respecte tradiţia populară atât în ceea ce priveşte modul de prelucrare a materialelor folosite, cât şi în produsul final.

Așadar, toți meșteșugarii și artizanii interesați să participe la program și, implicit, la Târgul Național, sunt rugați să definitiveze înscrierea în cadrul programului până la data de 24 septembrie 2018, ora 20.00.

Descarcă Ghidul Solicitantului. 

Cristiana Onea, 

www.fonduri-structurale.ro

Sursă: Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat

Vizualizări: 232