Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

400 milioane lei, fonduri nerambursabile Regio, investite în mediul privat din Regiunea Centru

Peste 330 de microîntreprinderi și firme din cele șase județe ale Regiunii Centru, respectiv din Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu, au primit fonduri nerambursabile pentru modernizarea și dotarea societăților comerciale, pentru păstrarea și crearea de noi locuri de muncă.

Prin două domenii de finanțare nerambursabilă, Programul Operațional Regional 2014-2020 derulat de către ADR Centru la nivel regional, a pus la dispoziția firmelor din regiune, un buget de 495 milioane lei fonduri nerambursabile, care să poată fi solicitate de firme pentru a-și extinde activitatea și producția, a-și îmbunătății procesul tehnologic și pentru a se dezvolta.

Finanțarea firmelor private mai mici sau mai mari a fost deja o prioritate derulată cu succes încă din perioada 2007-2013, când prin același program derulat de ADR Centru au fost finanțate circa 250 de firme private care au obținut fonduri nerambursabile pentru dezvoltarea lor, construire de centre de afaceri, modernizare de hoteluri, cabinete medicale, service-uri auto, extindere pensiuni, retehnologizare spații de producție de diverse tipuri.

Din 2016, de când s-au lansat apelurile de depunere a cererilor de finanțare pe noul program Regio 2014-2020, aceste domenii ale firmelor au fost cele mai active în depunere și contractare. Practic, pe cele două linii de finanțare disponibile pentru firme s-au depus în total 722 de solicitări de finanțare, respectiv proiecte depuse de firmele mici cu până la nouă angajați sau și cele mai mari din județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu. Toate cele 722 de firme au declarat că vor derula proiecte cu o valoare totală de 1672 milioane lei, din care au solicitau ca fonduri nerambursabile 980 milioane lei pentru a-și dezvolta afacerile.

Punctual, situația proiectelor depuse pe cele două linii de finanțare, este următoarea:

  • pe Prioritatea 2.1 a POR 2014-2020, a fost disponibil un buget de 225 milioane lei pentru finanțarea firmelor și dezvoltarea microîntreprinderilor cu maxim 9 angajați. Pentru a primii acești bani, s-au depus la ADR Centru un număr de 497 de proiecte ce solicitau 333 milioane lei ca fonduri nerambursabile. După evaluarea lor, un număr de 247 proiecte au fost acceptate pentru finanțare. Prin aceste proiecte se vor investi în economia regiunii peste 243 milioane lei, din care 161 milioane lei prin POR 2014-2020 ca fonduri nerambursabile. Pe această axă o firmă putea solicita un buget maxim de 200.000 de euro.
  • fondurile alocate prin program vor fi investite în lucrări de construire, extindere sau modernizare a spațiilor de lucru ale microîntreprinderilor, inclusiv pentru utilități generale (alimentare cu apă, canalizare, alimentare cu gaze naturale, agent termic, energie electrică, PSI); în achiziționarea de echipamente tehnologice, utilaje, instalații de lucru, mobilier, echipamente informatice, birotică, în achiziționarea de echipamente prin care se poate obține o economie la consumul de energie, precum şi sisteme care utilizează surse regenerabile (alternative) de energie. De asemenea, se pot achiziționa brevete, licențe, mărci comerciale, programe informatice sau site-uri web. La finalizarea tuturor proiectelor se vor crea cel puțin 300 de noi locuri de muncă. Firmele care au primit finanțare își desfășoară activitatea în varii domenii, cum sunt cel de producție a lemnului, a mobilei, matrițelor, produselor de hârtie, a produselor cosmetice, laboratoarelor medicale, pensiunilor, construcțiilor, agențiilor de publicitate și multe altele.
  • pe prioritatea 2.2 a POR 2014-2020, era disponibil un buget de 269 milioane de lei pentru sprijinirea firmelor și crearea, extinderea capacității de producție și dezvoltare a serviciilor. Pe această prioritate, o firmă putea solicita minim 200.000 de euro, dar nu mai mult de 1.000.000 euro, contravaloare în lei. Un număr de 497 de firme au depus solicitări de finanțare la ADR Centru, prin care cereau 647 milioane de lei ca să își dezvolte afacerile, depășind astfel cu 300% bugetul disponibil. După evaluarea proiectelor depuse, 145 de proiecte au rămas în etapa de selecție, dintre care un număr de 85 de proiecte au fost aprobate spre finanțare, până în prezent. Aceste 85 de firme care au semnat contractele vor investii prin aceste proiecte 459 milioane lei, din care vor primi ca fonduri nerambursabile 250 milioane lei, diferența dintre cele două sume fiind contribuția financiară a firmei, adusă la finalizarea proiectului.

Prin banii alocați pe fiecare proiect, firmele pot realiza o nouă unitate de producție sau prestare servicii, pot extinde capacitatea de producție a unități existente prin creșterea volumului de producție cu cel puțin un produs sau serviciu sau își pot diversifica producția. Achiziția de echipamente tehnologice, lucrările de construcție, participarea la târguri și evenimente pentru promovarea noilor produse sunt o parte din activitățile obligatorii pe această linie de finanțare. Amenajarea terenurilor, asigurarea utilităților, obținerea de autorizații, proiectare, asistență, ridicarea construcțiilor noi sau extinderea unei contrucții existente cu instalațiile aferente, dotarea cu echipamente, achiziția de brevete, sunt, de asemenea, cheltuieli eligibile.

Sursa: ADR Centru

Vizualizări: 208