Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri
Vara nu este doar despre muzică la Cluj – Napoca! După festivaluri, învață management de proiect în cadrul proiectului Laboratorul de competențe 502!

Vara nu este doar despre muzică la Cluj – Napoca! După festivaluri, învață management de proiect în cadrul proiectului Laboratorul de competențe 502!

Imediat după un mare festival de muzică :), noi, Structural Consulting Group – www.fonduri-structurale.ro, venim la Cluj – Napoca să învățăm un grup de 25 de manageri și antreprenori din industriile IT & automotive ce înseamnă managementul de proiect – abordarea PMI! Înscrierile sunt deschise!

În perioada 7 – 13 august 2018 organizăm în cadrul proiectului Laboratorul de Competențe 502 un curs certificat de Management de proiect.  Cursul este dedicat în totalitate managerilor și antreprenorilor din domeniile IT&automotive din regiunea Nord-Vest. Cursul urmează programa Project Management Institute și se se finalizează cu un examen de certificare recunoscut de Autoritatea Națională pentru Calificări, Ministerul Educației Naționale și Ministerul Muncii și Justiției Sociale. Nu va fi certificare PMP, dar programa cursului urmează tematicile Project Management Institute, în conformitate cu PMBOK, versiunea a 6a:

  • Managementul Integrat al Proiectului
  • Managementul ariei de cuprindere a proiectului
  • Managementul Timpului în Proiect
  • Managementul Costurilor în Proiect
  • Managementul Resurselor Umane în proiecte
  • Managementul Comunicării în Proiecte
  • Managementul Achizițiilor în Proiecte
  • Managementul Calității
  • Managementul Riscurilor în proiecte

Formator. Cursul va fi susținut de Dragoș Jaliu, formator cu peste 10 ani experiență în livrarea cursurilor de management de proiect pentru participanți din România și din străinătate. Dragoș este manager de proiect certificat ANC și deține certificare Project Management Professional (PMP) acordată de Project Management Institute încă din 2005. Dragoș deține experiență practică în gestionarea de proiecte complexe.

Cursul - care în general necesită o investiție consistentă -  este oferit celor interesați GRATUIT, toate costurile fiind acoperite de finanțarea nerambursabilă obținută de echipa Structural Consulting Group în cadrul proiectului Laboratorul de competențe 502 care face posibilă această oportunitate. 

Program curs :

  •  7 – 10 august: sesiuni teoretice și practice doar după amiaza
  • 11 – 12 august: training full day
  • 13 august: examen de certificare

Condiții de participare:

Cursanții trebuie să ocupe o poziție de management/antreprenor într-o companie care activează în fie într-un domeniu IT (consultă coduri CAEN eligibile) fie într-o companie care activează în automotive (consultă coduri CAEN eligibile) în Regiunea Nord-Vest (județele Bihor, Satu – Mare, Maramureș, Cluj, Bistrița-Năsăud, Sălaj). Domiciliul/reședința participantului trebuie să fie, de asemenea, în regiunea Nord-Vest. Pentru cei care nu locuiesc în Cluj-Napoca, asigurăm gratuit cazare în oraș.

Ți-am stârnit interesul?

Dacă dorești să te înscrii, te rugăm să ne contactezi la 0725072533 sau pe mail la laborator@fonduri-structurale.ro – Raluca Prelucă. Suntem și pe facebook.

Haida!

***

Proiectul Laboratorul de competențe 502 este un proiect finanțat din fonduri europene, mai exact din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capital Uman (POCU) în cadrul liniei de finanțare „România Profesională – Resurse Umane Competitive”.

Vizualizări: 627