România și Austria vor găzdui Secretariatul Strategiei UE a Regiunii Dunării

Miercuri, 18 iulie 2018, la reuniunea comună a Comitetului de Monitorizare a Programului Transnațional Dunărea și a coordonatorilor naționali din statele membre ale Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării (SUERD), organizată la Split (Croația), a fost adoptată, în unanimitate, decizia privind aprobarea proiectului pentru reînființarea Secretariatului SUERD. Acesta va fi asigurat de către România și Austria.

În calitate de state co-inițiatoare ale Strategiei Dunarii, România și Austria au realizat un parteneriat pentru găzduirea Secretariatului pentru o durată de 3 ani. Astfel, începând cu luna septembrie 2018, la București și Viena urmează a fi deschise două birouri ale acestei structuri, găzduite de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și de Primăria Viena. Bugetul propus al proiectului este de aproximativ 3,9 milioane de euro, iar România beneficiază de 1,4 milioane de euro.

Secretariatul SUERD va susține viitoarele președinții SUERD în procesul de revizuire și implementare a Planului de Acțiune al Strategiei pentru următoarea decadă. În colaborare cu Secretariatul, viitoarea Presedinție SUERD a României va promova transpunerea în practică a proiectelor strategice comune între statele membre și va urmări realizarea obiectivelor stabilite pentru valorificarea potențialului Dunării, asigurarea dezvoltării economice și a coeziunii teritoriale în această macroregiune.

Sursa: MDRAP