Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

AM POAT a lansat în consultare publică versiunea revizuită a GS - CS de accesare a fondurilor din POAT 2014-2020

Ministerul Fondurilor Europene, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operaţional Asistență Tehnică 2014-2020, a publicat în consultare versiunea revizuită a Ghidului Solicitantului - condiții specifice de accesare a fondurilor din Programul Operațional Asistență Tehnică 2014-2020.

Principalele modificări de simplificare:

  • comasarea grilelor de evaluare (pentru conformitate administrativă și tehnico-financiară) în vederea reducerii perioadei de evaluare și pentru transmiterea tuturor observațiilor încă din prima verificare a proiectului;
  • introducerea posibilității de justificare a cheltuielilor din prisma cheltuielilor anterior incluse în proiecte finanțate din POAT, eliminându-se astfel obligativitatea transmiterii documentelor justificative în aceste cazuri.

În completarea Ghidului Solicitantului condiții specifice de accesare a fondurilor din Programul Operațional Asistență Tehnică 2014-2020, au fost actualizate și documentul Orientări privind accesarea finanțărilor acordate în cadrul Programului Operațional Asistență Tehnică 2014-2020, elaborat în vederea informării generale a potențialilor beneficiari, precum și anexele Ghidului Solicitantului care sunt de asemenea publicate pentru consultare.

Ghidul Solicitantului pentru Programul Operaţional “Asistenţă Tehnică” 2014-2020, aprobat prin Ordinul ministrului fondurilor europene nr. 6789/14.11.2017 cu modificările și completările ulterioare va fi abrogat la momentul aprobării noului Ghid.

Autoritatea de Management pentru POAT aşteaptă propunerile şi observaţiile dumneavoastră la adresa de e-mail: helpdesk.poat@fonduri-ue.ro, până la data de 19.07.2018.

Descarcă Ghid

Sursa: MFE

Documente
180712_GS_POAT.zip
Vizualizări: 168