Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Bugetul UE: Comisia propune dublarea finanțării programului Erasmus

În cadrul următorului buget pe termen lung al UE pentru 2021-2027, Comisia Europeană propune dublarea finanțării programului Erasmus pentru a atinge 30 de miliarde euro.

Programul Erasmus permite deja unor milioane de tineri europeni să studieze, să se formeze sau să învețe în străinătate, sporindu-le, în același timp, experiența și gradul de informare cu privire la Europa și îmbunătățindu-le șansele viitoare pe piața muncii Grație dublării finanțării sale, acest program va fi și mai eficace în sprijinirea obiectivelor politice cheie, cum ar fi crearea unui spațiu european al educației până în 2025, responsabilizarea tinerilor și promovarea unei identități europene prin intermediul politicilor în domeniul tineretului, educației și culturii. 

Jyrki Katainen, vicepreședintele Comisiei pentru locuri de muncă, creștere, investiții și competitivitate, a declarat: „Trebuie să consolidăm Erasmus. De peste 30 de ani, el a fost unul dintre cele mai importante programe, deoarece demonstrează adevăratul sens al integrării. Aceasta este esența însăși a unei Europe fără frontiere. Prin programul Erasmus, le oferim tinerilor noștri mai multe oportunități. Din acest motiv, propunem dublarea finanțării. Fiecare euro pe care îl investim în Erasmus este o investiție în viitorul nostru — în viitorul unui tânăr, al unui profesor sau stagiar și în viitorul Europei. Ca fost student Erasmus, vorbesc din proprie experiență.”

Tibor Navracsics, comisarul pentru educație, cultură, tineret și sport, a declarat: „Sunt extrem de mândru de faptul că această Comisie a propus să dubleze bugetul pentru Erasmus — aceasta este de departe cea mai mare creștere pe care am propus-o pentru orice program în cadrul bugetului UE. Trebuie să dăm dovadă de îndrăzneală. Acest program va sprijini ambițiile mari pe care le avem pentru responsabilizarea tinerilor, crearea unui spațiu european al educației și consolidarea identității noastre europene. Fac apel la statele membre și la Parlamentul European să ne acorde sprijinul lor și să se asigure că putem construi cel mai bun viitor pentru cetățenii noștri.”

Comisia propune creșterea bugetului Erasmus pentru a atinge 30 de miliarde euro în perioada 2021-2027, din care 25,9 de miliarde euro pentru educație și formare, 3,1 miliarde euro pentru tineret și 550 de milioane euro pentru sport.

Propunerea Comisiei vizează:

  • Creșterea numărului de beneficiari: Dublarea bugetului programului va face posibilă susținerea a până la 12 milioane de persoane în perioada 2021-2027 — de trei ori mai multe decât în cursul perioadei actuale de finanțare. Printre beneficiari se numără elevi de școală, studenți din învățământul superior, stagiari, cadre didactice, formatori, lucrători în domeniul tineretului, antrenori sportivi și, de asemenea, cursanți care urmează o educație și formare profesională și personal din învățământul pentru adulți, inclusiv cei care participă la ErasmusPro.
  • Captarea interesului persoanelor din toate mediile sociale: Prin formate noi și prin facilitarea accesului pentru întreprinderile mici și organizațiile locale, noul program va facilita participarea persoanelor care provin din medii defavorizate.
  • Consolidarea relațiilor cu restul lumii: Mobilitatea și cooperarea cu țările terțe vor fi, de asemenea, consolidate, printr-o combinație de mobilitate fizică și virtuală.
  • Axarea pe promovarea domeniilor de studiu orientate către viitor: consolidarea programului va acorda o atenție sporită domeniilor de studiu precum energia din surse regenerabile, schimbările climatice, ingineria de mediu, inteligența artificială sau ingineria.
  • Promovarea unei identități europene printr-o experiență de călătorie: Noua inițiativă DiscoverEU le va permite tinerilor să descopere patrimoniul cultural și diversitatea Europei.

Etape următoare

Un acord rapid asupra întregului buget pe termen lung al UE și asupra propunerilor sale sectoriale este esențial pentru a asigura faptul că fondurile UE vor da rezultate pe teren cât mai curând posibil.

Întârzierile ar putea pune sub semnul întrebării punerea în aplicare a primului an al programului Erasmus. Acest lucru ar însemna că aproape 1 milion de persoane nu ar putea merge în străinătate și că sute de mii de proiecte finanțate de UE în domeniul educației, formării tineretului și sportului nu ar putea începe la timp.

Ajungerea în 2019 la un acord privind următorul buget pe termen lung ar asigura o tranziție fără probleme între actualul buget pe termen lung (2014-2020) și noul buget, precum și previzibilitatea și continuitatea finanțării, în beneficiul tuturor.

Context

Propunerea privind programul Erasmus face parte din capitolul „Investiții în capitalul uman” al propunerii de buget pe termen lung al UE, prezentate de Comisie la 2 mai 2018.

Programul Erasmus+ actual, cu un buget de 14,7 miliarde euro, se derulează în perioada 2014-2020. Instituit în 1987, Erasmus a sprijinit până în prezent peste 9 milioane de studenți, cursanți, ucenici și voluntari.

Sursa: Reprezentanța Comisiei Europene 

Vizualizări: 249