Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

ADR Centru: Maternitatea din Cugir se modernizează cu fonduri europene!

La sediul ADR Centru din Alba Iulia, a fost semnat proiectul de finanțare, prin Programul Operațional Regional 2014-2020, destinat îmbunătățirii gestionării energiei și reducerii consumurilor de curent și gaz de la Spitalul Orășenesc Cugir, Secția Maternitate și Pediatrie, având că beneficiar direct această instituție medicală a orașului, iar că beneficiari indirecți, pacientele și medicii. Primarul Orașului Cugir, Adrian Teban și directorul general ADR Centru, Simion Crețu, au semnat contractul pentru cererea de finanțare „Creșterea eficienței energetice în clădire publică Secția Maternitate și Pediatrie – Spital Orășenesc Cugir”, a cărei valoare totală este de aproape 14 milioane lei, suma nerambursabilă obținută fiind de circa 11,3 milioane lei. Investițiile vor fi susținute prin Prioritatea de Investiții 3.1.B ce vizează îmbunătățirea eficienței energetice în clădirile publice cu fonduri nerambursabile alocate prin Programul REGIO 2014-2020.

Cererea de finanțare pentru proiectul „Creșterea eficienței energetice în clădire publică Secția Maternitate și Pediatrie – Spital Orășenesc Cugir” are că obiectiv creșterea eficienței energetice a corpului de clădire C2, de la secția „Maternitate și Pediatrie”, ca parte a ansamblului pavilionar al Spitalului Orășenesc Cugir, prin efectuarea de lucrări de reabilitare termică, modernizare rețele utilități și prin dotarea clădirii cu un sistem automatizat de management energetic de tip „clădire inteligență”. Prin acest proiect se prevede realizarea lucrărilor de reabilitare a anvelopa a clădirii, de reabilitare termică a sistemului de încălzire, dar și a lucrărilor ce vizează instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice și termice pentru consum propriu, cu panouri fotovoltaice și pompe de căldură. În plus, în acest proiect se vor repara sau înlocui sistemele de climatizare, de condiționare a aerului, se vor moderniza instalațiile de iluminat și se vor derula lucrări de management energetic integrat pentru clădiri. Durata de derulare a investițiilor se va întinde până la finalul lunii septembrie 2020, fiind necesare fonduri totale în valoare de circa 13,89 milioane lei (peste trei milioane euro), din care 11,3 milioane lei (peste 2,45 milioane euro) fiind fonduri nerambursabile, restul provenind din contribuția beneficiarului.

Sursa: ADR Centru

Vizualizări: 79