Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Prefectul de Salaj consideră că este extrem de importantă accesarea fondurilor structurale

Instituţia Prefectului Judeţului Sălaj a demarat un program de promovare a fondurilor structurale, care va cuprinde şi campanii de informare adresate potenţialelor beneficiari.

Astfel, având în vedere lansarea Programului Operaţional Sectorial „Cresterea Competitivităţii Economice”, în data de 27 februarie 2008, va avea loc campania de informare şi promovare a programului în rândul IMM-urilor sălăjene.

La acţiunea, organizată în colaborare cu Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Sălaj, vor fi prezenţi d-na Liliana Scercunov – consilier în cadrul Ministerului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale şi directorul executiv al Oficiului Teritorial pentru IMM-uri şi Cooperaţie Cluj, Ovidiu Paul Marin.

Referitor la acest program de promovare a fondurilor structurale, prefectul Andrei Todea a declarat că „este extrem de important pentru noi ca astfel de fonduri să ajungă în comunităţile sălăjene. Avem – în cadrul Instituţiei Prefectului – personal instruit pentru accesarea fondurilor strucutrale şi care poate oferi informaţii celor interesaţi din toate categoriile de posibili beneficiari, şi anume: IMM-uri, autorităţi locale, ONG-uri şi persoane fizice. De altfel, campaniile de diseminare a informaţiei privind fondurile structurale care se vor desfăşura în următoarele săptămâni fac parte dintr – un program iniţiat de Instituţia Prefectului, care se va derula de-a lungul întregului an 2008 şi care, cum spuneam, se vor adresa tuturor categoriilor de posibili beneficiari din judeţul Sălaj.”

Înafara acţiunii derulate în colaborare cu CCIA Sălaj din data de 27 februarie 2008, mai sunt programate să se desfăşoare în luna martie două campanii referitoare la Ordonanţa nr. 7/2006 privind dezvoltarea infrastructurii în mediul rural şi la Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, iar în luna aprilie se va derula o campanie de informare pe tema resurselor umane. De asemenea, în acelaşi scop, Instituţia Prefectului va edita un supliment săptămânal ce va cuprinde toate noutăţile privind fondurile structurale şi a instalat TELVERDE 0800 800 617 ce poate fi apelat gratuit de cei interesaţi să afle detalii privind procedurile ce trebuie parcurse in acest scop.
Sursa: Prefectura judetului SALAJ

Vizualizări: 69