Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Se va construi varianta de ocolire Tecuci cu fonduri europene

Compania Națională de administrare a infrastructurii rutiere S.A, în calitate de Solicitant, a elaborat și  depus Aplicația de Finanțare pentru proiectul „Construcția variantei de ocolire Tecuci” în vederea obținerii de finanțare nerambursabilă alocată prin Programului Operațional Infrastructura Mare 2014-2020, în cadrul Axei Prioritare 2 - Dezvoltarea unui sistem de transport multimodal, de calitate, durabil şi eficient, Componenta 1, Obiectiv Specific 2.1 - Apel de proiecte pentru Dezvoltarea Infrastructurii Rutiere-proiecte noi de investiții, Operațiunea- Creșterea mobilității pe rețeaua rutieră TEN-T globală.

Obiectivul general al proiectului este construcția a 6,945 km, construirea a 10 podețe, 2 pasaje peste calea ferată și 3 intersecții la nivel: două de tip giratoriu și una „în cruce”. Îmbunătățirea condițiilor generale de circulație, ca urmare a realizării rutei de ocolire prin obținerea unor economii de timp de 33,18 minute/zi. Proiectul are ca scop înlăturarea anumitor probleme cum ar fi: viteza redusă și foarte redusă pentru traficul de traversare de automobile și camioane, congestia traficului urban pe durate care depășesc sensibil „ora de vârf”, aspecte de siguranță, poluarea atmosferică produsă de traficul de camioane în traversare. Rezultatele așteptate relevă faptul că proiectul contribuie la atingerea obiectivelor specifice ale Axei Prioritare 2 (AP) Dezvoltarea unui sistem de transport multimodal, de calitate, durabil și eficient, Prioritatea de investiții 7a Sprijinirea unui spațiu european unic al transporturilor de tip multimodal prin investiții în TEN-T, Obiectivul Specific 2.1 (OS) Creșterea mobilității pe rețeaua  rutieră TEN-T.

Valoarea totală a  proiectului este de 76.542.735,65 lei (inclusiv TVA) și va fi finanțat prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020 astfel: 75% contribuția Uniunii Europene din Fondul European de Dezvoltare Regională-46.313.318,48 lei, 25% contribuția proprie-15.437.772,83 lei, restul de 14.791.644,34 lei reprezentând TVA.

Sursa: CNADNR

Vizualizări: 46