Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Unitatea medicală de chirurgie de la Spitalul Municipal Târgu Secuiesc va fi reabilitată cu fonduri nerambursabile

Aproape 2,9 milioane lei vor fi investite până la sfârșitul anului viitor pentru îmbunătățirea gestionării energiei și reducerea consumurilor la Spitalul Municipal Târgu Secuiesc, secția Chirurgie, pe baza unui proiect finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020. Cererea de finanțare pentru proiectul „Creșterea eficienței energetice a clădirilor aparținătoare Municipiului Tg. Secuiesc – Spital Târgu Secuiesc Secția Chirurgie”, are o valoare totală de aproape 2,9 milioane lei, din care valoarea finanțării nerambursabile alocate de AM POR este 2.817.414,16 lei.

Acest proiect este finanțat prin Prioritatea de Investiții 3.1.B, ce vizează sprijinirea eficienței energetice în clădirile publice, din cadrul Programului REGIO 2014-2020. Obiectivul general al proiectului este creșterea eficienței energetice și reducerea consumului de energie finală în clădirea Secției de chirurgie a Spitalului Municipal Târgu Secuiesc, în principal prin reabilitarea termică a elementelor de anvelopă a clădirii (izolarea pereților exteriori, izolarea termică a placării de sol, izolarea termică a terasei și a planșeului peste parter). Prin acest proiect se vor mai realiza: instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei, respectiv 56 de panouri fotovoltaice, modernizarea sistemului de ventilare mecanică, prin montarea unui sistem de ventilare bazat pe etanșeitatea asigurată de tâmplăria nouă care va fi montată. Sunt prevăzute instalații de ventilare noi, pentru asigurarea volumului de aer necesar în încăperile pentru specificul secției și va fi modernizată instalația de iluminat integrat a clădirii, prin schimbarea corpurilor de iluminat existente cu unele cu performanță superioară din punct de vedere luminotehnic și cu consum de energie mai scăzut.

Cererea de finanțare pentru proiectul „Creșterea eficienței energetice a clădirilor aparținătoare Municipiului Târgu. Secuiesc - Spital Târgu Secuiesc Secția Chirurgie” prevede un termen până la sfârșitul lunii decembrie 2019, pentru realizarea lucrărilor de reparații și consolidare, de reabilitare termică la Secția de Chirurgie. Toate lucrările vor avea la bază recomandările și soluțiile tehnice stabilite prin expertiza tehnică de rezistență și auditul energetic, fiind realizate în etape, astfel încât activitatea pacienților și a personalului să fie afectată cât mai puțin. Principalele rezultate anticipate ale acestui proiect sunt reducerea consumului de energie totală în clădirea reabilitată cu mai mult de 500 mii KWh/an, reducerea de peste 2,5 ori a nivelului anual specific al gazelor cu efect de seră (în echivalent tone de CO²), precum și reducerea de peste 3,5 ori a consumului anual de energie primară, după finalizarea proiectului. Valoarea totală a acestui proiect este de 2.899.164,99 lei, din care valoarea finanțării nerambursabile alocate de AM POR este 2.817.414,16 lei.

Click aici pentru a vedea Fișa proiect - Reabilitare Spital Târgu Secuiesc.

Sursa: ADR Centru

Vizualizări: 320