Răspunsul la întrebarea „Ce abilități ar trebui să aibă un antreprenor de succes?” diferă de la respondent la respondent (probabil și acesta este un motiv pentru care Competențele antreprenoriale nu au un standard în legislația formării profesionale pentru adulți). Cu toate acestea, nu poate fi negat faptul că un antreprenor bun are nevoie de cel puțin următoarele atribute:
Dacă pentru primul punct viitorii antreprenori din Regiunea Vest trebuie să se bazeze pe atributele lor native, pentru ultimele două (și nu numai) pot primi sprijin din partea noastră! În cadrul proiectului „Atelierul de antreprenori” pe care Universitatea de Vest din Timișoara îl implementează împreună cu noi, Structural Consulting Group – www.fonduri-structurale.ro, au început înscrierile la cursurile GRATUITE de „Competențele Antreprenoriale”!
Din rândul celor 307 participanți la cursurile organizate în cadrul proiectului vor fi aleși cel puțin 35 care vor primi finanțare de până la 40.000 euro pentru a-și înființa și dezvolta afacerea! Programa cursului nostru a fost stabilită în urma consultării a peste de 1000 viitori antreprenori și este calibrată nevoilor de formare indicate prin acest studiu.
Care sunt etapele de urmat în cadrul proiectului?
1. Verifică condițiile de eligibilitate și înscrie-te în grupul țintă.
2. Participă la un curs de antreprenoriat organizat în cadrul proiectului. Cursurile cu durata de 40 de ore vor fi organizate începând cu luna aprilie, până în luna august, pe măsura înscrierii voastre și formării grupelor de curs. Cu cât te înscrii mai repede în grupul țintă, cu atât ai șanse mai mari să îți asiguri un loc la curs.
3. Poți să elaborezi un plan de afaceri și să îl înscrii în concurs!
4. Dacă ești selectat în urma concursului vei participa la un stagiu de practică și școli de afaceri prin care vei învăța cum să îți conduci și să îți dezvolți afacerea.
5. Înființează afacerea și primește prima tranșă de 75% din cheltuielile nerambursabile pe care le-ai inclus în planul de afaceri, implementează planul de afaceri cu succes și primești și a doua tranșă(25% din valoarea cheltuielilor eligibile)!
Mai multe detalii, aici.
Sună bine! Cum mă înscriu în grupul țintă?
Dacă ești șomer, angajat sau persoană inactivă, ai domiciliul/reședința într-unul dintre județele Regiunii Vest (Timiș, Arad, Hunedoara, Caraș-Severin) și vrei să îți înființezi o afacere non-agricolă în mediul urban din Regiune ai îndeplinit deja primele criterii de eligibilitate pentru a face parte din grupul țintă al proiectului.
Celelalte condiții sunt:
Citește metodologia de selecție completă și transmite-ne documentele solicitate mai jos (completate, semnate și scanate) la antreprenoriat@fonduri-structurale.ro:
Descarcă formulare în format editabil.
Dacă ai nelămuriri, aruncă un ochi pe întrebările frecvente de aici. Poți să ne contactezi utilizând datele de mai jos.
Persoană de contact
Raluca Prelucă
antreprenoriat@fonduri-structurale.ro
0725072533