Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri
47% dintre români cred că Uniunea Europeană se îndreaptă în direcţia bună

47% dintre români cred că Uniunea Europeană se îndreaptă în direcţia bună

Doi din trei români (66%) sunt optimiști în legătură cu viitorul Uniunii Europene, cu mult peste media europeană (57%). Valorile care reprezintă cel mai bine Uniunea Europeană sunt drepturile omului (34% România, 33% UE), democraţia (32% România, 33% UE) şi pacea (32% România, 40% UE).

„Românii continuă să creadă în Europa și în valorile pe care aceasta le promovează. Avem nevoie de încrederea și dinamismul lor, în construirea viitoarei Uniuni Europene, ale cărei baze se vor pune la summitul de la Sibiu, din 2019, în timpul Președinției române  a Consiliului UE”, a declarat Angela Cristea, șeful Reprezentanței Comisiei Europene, în legătură cu noua publicație.

Mai bine de jumătate dintre români tind să aibă încredere în Parlamentul European (56%, față de 45% media europeană) și în Comisia Europeană (50% față de o medie europeană de 42%). Încrederea în instituțiile naționale este însă mai redusă. De exemplu, 21% dintre români au încredere în guvern. Pentru următorul an, 35% dintre români declară că situația economică națională va fi mai proastă, înaintea lor plasându-se grecii (48%), croații și britanicii (39%). Dar când vine vorba de situația economică a Uniunii Europene, unul din doi cetățeni români, similar cu media UE, declară că aceasta este mai degrabă bună și foarte bună.

În ceea ce constă viitorul UE, 47% dintre români cred că Uniunea Europeană se îndreaptă în direcţia bună, ponderea fiind peste media europeană, cu 17 puncte procentuale. În ce privește România, direcția în care se îndreaptă țara este apreciată drept greșită de 64% dintre respondenții români, în timp ce la nivel european media este de 49%.

Sursa text și foto: Reprezentanța Comisiei Europene în România

Vizualizări: 68