Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

80% din totalul sumelor aferente POIM 2014-2020, solicitate Comisiei Europene, au fost autorizate la nivelul Organismului Intermediar pentru Transport, până la finele anului 2017

Ministerul Transporturilor în calitate de Organism Intermediar pentru Transport, cu rol în gestionarea axelor de transport din cadrul Programului Operațional Infrastructura Mare 2014-2020, a autorizat până la finele anului 2017 cereri de rambursare în valoare totală eligibilă de 4.658.118.263,66 lei dintre care 3.493.588.697,74 Lei fonduri UE, reprezentând circa 80% din totalul sumelor aferente Programului Operațional Infrastructura Mare solicitate Comisiei Europene.

Începând cu luna octombrie 2017, la nivelul Organismului Intermediar pentru Transport au fost procesate un număr de 59 cereri de rambursare, depuse de beneficiarii aflați în subordinea sau coordonarea Ministerului Transporturilor. Valoarea totală eligibilă a cererilor de rambursare procesate este de 2.895.406.938,73 lei, dintre care 2.171.555.204,04 lei fonduri UE.

În luna decembrie 2017 au fost procesate un număr de 31 cereri de rambursare cu o valoarea eligibila totală de 2.778.218.522,25 lei dintre care 2.083.663.891,69 lei fonduri UE, reprezentând circa 95% din sumele solicitate Comisie Europene pentru POIM 2014-2020.

În cadrul Programului Operațional Infrastructura Mare 2014-2020 sectorul de transport beneficiază de o alocare financiară de cca. 23.033.657.362,08 lei - Fonduri UE pentru construcția sau modernizarea infrastructurii de transport.

Sursa: Ministerul Transporturilor

Vizualizări: 131