Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri
Președinția Bulgariei la Consiliul UE a organizat primul Consiliu

Președinția Bulgariei la Consiliul UE a organizat primul Consiliu

La data de 29 Ianuarie 2018 a avut loc la Bruxelles Consiliul European Agrifish, fiind primul organizat pe parcursul Președinției Bulgariei. Principalele discuții au vizat „Viitorul sectorului alimentar și al agriculturii”, situația de pe piața zahărului, a cărnii de porc și a laptelui. Un alt subiect supus dezbaterii a fost analizarea oportunității derulării unor studii și teme de cercetare în vederea  prevenirii și controlului pestei porcine africane în Uniunea Europeană. La această reuniune, România a fost reprezentată de Secretarul de Stat - Alexandru Potor.

Bulgaria a prezentat statelor membre prioritățile pe care le va susține pe perioada Președinției. Acestea constau în modernizarea și simplificarea PAC după 2020, urmărirea situației piețelor agricole, continuarea progreselor în ceea ce privește propunerea privind practicile comerciale neloiale, finalizarea poziției în ceea ce constă regulamentul privind băuturile spirtoase, bunăstarea animală, medicamentele de uz veterinar și furajele medicamentate, planurile de gestionare multianuale în domeniul pescuitului sunt principalele teme de pe agenda președinției bulgare.

Dezbaterile cele mai intense s-au desfășurat pe marginea Comunicării Comisiei UE privitoare la viitoarea Politică Agricolă Comună. Comisarul European Phil Hogan a ținut să îndepărteze anumite îngrijorări care au apărut între membrii blocului comunitar în legătură cu posibila renaționalizare a PAC și creșterea birocrației, prin solicitarea adoptării unor Planuri Naționale Strategice ca precondiție pentru accesarea fondurilor destinate agriculturii.

România a menționat că nu este de acord cu plafonarea plăților directe și a respins ideea cofinanțării din surse naționale a sumelor plătite pe suprafața agricolă.

Ministrul bulgar al Agriculturii, Rumen Porodzanov care a asigurat conducerea lucrărilor Consiliului Agrifish  a solicitat concentrarea în special pe sectoarele cele mai sensibile - zahăr, lapte și carne de porc.

Alexandru Potor spune că „am atras atenția asupra situației dificile a sectorului zahăr, după eliminarea mecanismului cotelor și influențele negative pe care le suportă fermierii noștri. În mod special, ultimele informații asupra posibilei închideri a unor fabrici de procesare a sfeclei de zahăr în Vestul României ne confirmă îngrijorarea. Am solicitat Consiliului Agrifish să ia notă de această situație și să încercăm găsirea unor soluții pentru susținerea acestui domeniu la nivel european.”

Sectorul laptelui a cunoscut o relativă revenire după șocurile anilor trecuți, dar rămâne foarte sensibil din cauza acumulărilor uriașe de stocuri de lapte praf degresat (aproximativ 380.000 tone). Acestea pot dezechilibra piața, România, încurajează toate măsurile care pot fi adoptate la nivel comunitar, având ca efect reducerea cât mai rapidă a stocurilor.

Sursa: MADR

Vizualizări: 81