Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

CE a lansat un nou instrument în sprijinul autorităților ce gestionează fonduri europene

Pentru autoritățile naționale, regionale și locale responsabile pentru selectarea și implementarea proiectelor sprijinite prin politica de coeziune, o capacitate administrativă solidă este esențială pentru realizarea de investiții eficiente și strategice ale căror beneficii să fie vizibile rapid. În acest context, Comisia Europeană a lansat pe 18 decembrie 2017 un nou instrument destinat dezvoltării competențelor angajaților din administrația publică ce se ocupă de gestionarea Fondului european de dezvoltare regională (FEDR) și a Fondului de coeziune. 

„Nu este suficient să ai la dispoziție milioane de euro, important este să știi cum să le gestionezi astfel încât să fie puse în practică proiecte de calitate cu sprijinul fondurilor politicii de coeziune. Acesta este motivul pentru care, de la începutul mandatului meu, am dezvoltat o serie de inițiative în scopul ameliorării, atunci când este necesar, modului în care partenerii noștri din statele membre gestionează și investesc fondurile europene”, a declarat comisarul european pentru politică regională Corina Crețu.

Un „cadru de competențe” identifică aptitudinile necesare pentru buna gestionare a programelor și proiectelor cu finanțare europeană, iar un instrument de autoevaluare on-line va permite monitorizarea progreselor individuale și colective înregistrate în dezvoltarea acestora în cadrul  unei administrații publice. 

Pentru mai multe detalii privind funcționarea noului cadru, click aici.

Sursa: Reprezentanța Comisiei Europene în România

Vizualizări: 385