Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

AM POCU va emite în ianuarie 2018 Corigendumul nr.4 la orientările generale

Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Capital Uman 2014-2020 a anunțat că va publica, la începutul lunii ianuarie 2018, Corrigendumul nr. 4 privind modificarea documentului: „Orientări privind accesarea finanțărilor în cadrul Programul Operațional Capital Uman 2014-2010”, aprobat prin Ordinul ministrului fondurilor europene nr. 536/2016, cu modificările si completările ulterioare.

Conform comunicatului oficial, modificările vor viza corelarea dispozițiilor din documentul „Orientări privind accesarea finanțărilor în cadrul Programul Operațional Capital Uman 2014-2010” cu prevederile din Legea nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare (alineat introdus prin OUG nr. 91/06.12.2017), cât și cu modificările survenite prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 79/08.11.2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal. Modificările legislative vor conduce la actualizarea plafoanelor pentru remunerarea personalului angajat în proiectele finanțate din POCU.

Sursa: MDRAPFE 

Vizualizări: 508