Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Stadiul POR 2014-2020 în regiunea Vest

POR 2014-2020 se află la finalul primului an în care au fost semnate contracte de finanțare și în cel de-al doilea an de la demarare. Regiunea Vest beneficiază de o alocare financiară pentru POR 2014-2020 de 712,26 milioane euro. Până în prezent, în regiunea Vest au fost depuse spre finanțare 621 de proiecte, având o valoare totală de 563,99 milioane euro și o valoare a finanțării nerambursabile de 452,17 milioane euro.

În decursul acestui an au fost semnate contracte de finanțare pentru 106 proiecte cu o valoare totală de 150,57 milioane euro din care 134,65 milioane reprezintă valoarea finanțării nerambursabile. Proiectele contractate vizează restaurarea și promovarea patrimoniului cultural, modernizarea infrastructurii de drumuri județene, reconversia terenurilor abandonate în spații verzi, modernizarea infrastructurii din stațiunile turistice, reabilitarea termică a blocurilor de locuințe, precum și finanțarea dezvoltării microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii din Regiunea Vest. De asemenea, încă 130 de proiecte sunt în curs de contractare, fiind transmise în acest sens la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene.

Sursa: ADR Vest

Vizualizări: 320