Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

"Coruptia nu va face casa buna cu fondurile structurale", declara Dan Barna, reprezentantul Structural Consulting Group, in cotidianul Adevarul

"Coruptia nu va face casa buna cu fondurile structurale", declara Dan Barna, reprezentantul Structural Consulting Group in cotidianul Adevarul

Orice intreprinzator roman care va elabora un proiect viabil va avea toate sansele sa obtina banii europeni. in acest sens, pentru o mai buna intelegere a instrumentelor structurale, incepand de azi, Adevarul va prezenta saptamanal, in colaborare cu Structural Consulting Group, aspectele esentiale ce tin de acest proces, dar si o serie de exemple concrete de proiecte puse in aplicare in tarile membre ale Uniunii Europene.
30 de miliarde de euro, atat are de cheltuit Romania in perioada 2007-2013 pentru a ajunge din urma tarile Uniunii Europene. in comparatie cu sumele alocate prin programele de preaderare - PHARE, ISPA si SAPARD, fondurile postaderare disponibile Romaniei in aceasta perioada sunt net superioare.

Experienta celorlalti, un atu
Dan Barna, reprezentatul Structural Consulting Group, considera ca, spre deosebire de fondurile de preaderare, miza coruptiei scade. "Cel putin in prima perioada fondurile vor fi cu siguranta superioare numarului de proiecte de calitate pe care le putem genera. Astfel, se muta interesul de la a-ti cheltui resursele in vederea obtinerii de favoruri nesigure, la a incerca sa realizezi un proiect cat mai bun", spune Barna. Romania are insa sansa de a beneficia si de experienta celorlalte state membre. "Se stie ca este bine sa invatam din greseli, dar si mai bine ar fi sa invatam din succesele si reusitele celorlalti", spune Barna.
Proiectele de succes, parte dintre ele prezentate pe site-ul www.fonduri-structurale.ro , sunt o buna sursa de orientare si informare pentru potentialii beneficiari de fonduri din Romania.

Ordonanta ce stabileste alocarea sumelor, in dezbatere publica
Ministerul Finantelor Publice, prin Autoritatea de Certificare si Plata, este autorizat sa asigure gestionarea financiara a fondurilor reprezentand asistenta financiara nerambursabila sub forma instrumentelor structurale, primita de Romania in calitate de stat membru al Uniunii Europene, si a fondurilor publice reprezentand pre-finantarea si co-finantarea acesteia din fonduri alocate de la bugetul de stat. Ordonanta privind modul de alocare a acestor sume si utilizarea lor pentru Obiectivul de Convergenta se afla in dezbatere publica si este publicata pe site-ul ministerului de resort. in momentul de fata, Romania are elaborate sapte programe operationale sub obiectivul de Convergenta. Este vorba despre cresterea competitivitatii economice, infrastructura, mediu, programul operational regional, dezvoltarea resurselor umane, dezvoltarea capacitatii administrative si asistenta tehnica. Aceste programe se afla in proces de aprobare la Comisia Europeana. Managementul fiecaruia dintre programe se afla in sarcina unui minister cu rol de Autoritate de Management, care, la randul lui, deleaga o parte din atributii altor institutii cu rol de organisme intermediare. Aceste organisme intermediare sunt interfata intre beneficiari si fonduri. in actuala structura, de gestionarea si administrarea fondurilor structurale se ocupa peste 50 de institutii.

Dictionar de termeni:
* Instrumente structurale - asistenta financiara nerambursabila primita de Romania, in calitate de stat membru al UE, prin intermediul Fondului European de Dezvoltare Regionala, Fondul Social European si Fondului de Coeziune.
* Program operational - document strategic de programare elaborat de statul membru si aprobat de Comisia Europeana, prin care este stabilita o strategie de dezvoltare sectoriala sau regionala.
* Autoritatea de Management - structura din cadrul unei autoritati publice centrale, responsabila pentru gestionarea unui program operational.
* Organism intermediar - structura din sectorul public sau privat sau o organizatie nonprofit de interes public care indeplineste atributii legate de Autoritatea de Management.
* Pre-finantare - sume transferate din bugetul de stat sau din instrumente structurale catre un beneficiar din sectorul public, regiile autonome sau unei organizatii nonguvernamentale - prin plata directa sau indirecta - pentru lichidarea angajamentelor de plata fata de un contractor.
* Cheltuieli eligibile - cheltuieli realizate de catre un beneficiar, aferente pentru implementarea proiectelor finantate in cadrul programelor operationale, care pot fi cofinantate din instrumente structurale, cat si din bugetul de stat si/sau contributie proprie a beneficiarului. ......(sursa:www.adevarulonline.ro)

Vizualizări: 82