Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

POIM: Versiunea revizuită a Ghidului pe OS 5.1 – reducerea efectelor și pagubelor produse de fenomenele naturale, publicată spre consultare!

AM POIM a publicat în consultare, pe 11 august 2017, versiunea revizuită a Ghidului Solicitantului aferent Obiectivului Specific 5.1. “Reducerea efectelor și a pagubelor asupra populației cauzate de fenomenele naturale asociate principalelor riscuri accentuate de schimbările climatice, în principal de inundații și eroziune costieră”.

Finanțarea proiectelor în cadrul OS 5.1. ”Reducerea efectelor și a pagubelor asupra populației cauzate de fenomenele naturale asociate principalelor riscuri accentuate de schimbările climatice, în principal de inundații și eroziune costieră” vizează reducerea daunelor cauzate de producerea riscurilor accentuate de schimbările climatice, în principal a celor provocate de inundații și eroziune costieră.

Propunerile privind îmbunătățirea Ghidului pot fi transmise la adresa de e-mail: secretariat.dgpim@fonduri-ue.ro până la data de 22.08.2017.

În continuarea procedurii scrise de consultare publică, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene organizează în data de 22.08.2017, o sesiune de dezbatere cu toți factorii interesați, referitoare la proiectul Ghidului Solicitantului aferent OS 5.1., la sediul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (Blvd. Ion Mihalache, nr. 15-17, sector 1, București), ora 10.00. Cu ocazia acestei dezbateri, va avea loc și o prezentarea succintă a proiectelor identificate la acest moment pentru a fi pregătite în vederea finanțării.

Instituțiile și organizațiile interesate sunt invitate să nominalizeze un reprezentant care să participe activ la dezbateri. Nominalizările pot fi transmise la adresa de e-mail secretariat.dgpim@fonduri-ue.ro, până în data de 18.08.2017.

Un nou apel de proiecte va fi deschis ulterior aprobării variantei revizuite a Ghidului Solicitantului pentru Obiectivului Specific 5.1. ”Reducerea efectelor și a pagubelor asupra populației cauzate de fenomenele naturale asociate principalelor riscuri accentuate de schimbările climatice, în principal de inundații și eroziune costieră”.

Sursa: www.fonduri-ue.ro

Vizualizări: 248