Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

POCU: Încep solicitările de clarificări pe evaluarea tehnică și financiară pentru apelul Diaspora Start Up

AM POCU informează solicitanții că, începând cu data de 30 mai 2017, vor primi prin sistemul informatic MySMIS2014, de la comisiile de evaluare, solicitări de clarificări pentru evaluarea tehnică şi financiară pentru cererile de finanțare depuse în cadrul apelului de proiecte: POCU/89/3/7/Creșterea ocupării prin susținerea întreprinderilor cu profil non-agricol din zona urbană/Diaspora Start Up.

Solicitanții sunt rugați să verifice periodic contul MySMIS2014 și să răspundă punctual, în termen de 3 zile lucrătoare, la solicitările primite, potrivit pașilor descriși în documentul „Modalitatea de utilizare a mecanismului de clarificare POCU”.

În conformitate cu prevederile Ghidurilor Solicitantului – Condiții Specifice, Comisia de evaluare transmite solicitantului clarificări atunci când evaluatorul consideră că o informaţie lipseşte sau nu este suficient de clară pentru a putea finaliza procesul de evaluare în mod corespunzător. Se poate solicita un singur set de clarificări pentru evaluarea tehnică și financiară.

Sursa: www.fonduri-ue.ro

Vizualizări: 788