Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

ADR BI organizează un seminar de informare Regio privind Ghidurile solicitantului 10.1 si 3.1C

Agenţia pentru Dezvoltare Regională Bucureşti-Ilfov organizează,în data de 10 mai 2017, Seminarul de informare Regio privind două ghiduri ale solicitantului POR 2014-2020 aflate în consultare publică: 10.1 "Creşterea gradului de participare la nivelul educaţiei timpurii şi învăţământului obligatoriu, în special pentru copii cu risc crescut de părăsire timpurie a sistemului", respectiv 3.1C "Sprijinirea eficienţei energetice – Iluminat public în mediul urban".

Evenimentul va avea loc la Spaţiul Public European, Str. Vasile Lascăr nr. 31, Bucureşti, începând cu ora 9.30, conform agendei.

Seminarul se adresează potenţialilor beneficiari, primarii din mediul urban şi rural (numai pentru 10.1).

Cei interesaţi se pot înscrie la eveniment prin completarea formularului on-line.

Sursa: ADR Bucureşti – Ilfov

Vizualizări: 226