Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Concluziile dezbaterii publice pe tema Strategiei pentru cultură și patrimoniu național 2016-2020

Conform unui comunicat oficial al Ministerului Culturii, Strategia pentru cultură și patrimoniu național 2016-2020 (SCPN 2016-2020) a fost supusă, începând cu data de 4 noiembrie 2016, consultării publice. Perioada în care s-au primit propuneri și observații a fost 04-24 noiembrie 2016. Ministerul Culturii a organizat o dezbatere publică pe data de 24 noiembrie 2016.

În procesul de consultare publică și cu ocazia dezbaterii publice au fost formulate o serie de propuneri care au fost analizate de către echipa Ministerului Culturii, iar o parte dintre acestea au fost integrate în Strategie. Conform comunicatului, pe 7 decembrie 2016, documentul astfel actualizat a fost trimis pe circuitul de avizare interministerială.

Cele mai importante modificări operate în textul Strategiei în urma consultării și dezbaterii publice sunt:

  • modificarea perioadei de aplicare a Strategiei, care devine 2016-2022;
  • includerea unor informații despre proiectele realizate de Unitatea de Management a Proiectului cu fonduri rambursabile din credite externe acordate de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei și bugetul de stat: F/P 1562 (2006) privind reabilitarea monumentelor istorice din România și F/P 1572 (2006) privind finalizarea construcţiei, renovarea sau reabilitarea clădirilor culturale de interes public din România;
  • completarea unor informații care privesc mai multe obiective de patrimoniu – proiecte, programe-cheie;
  • includerea Festivalului și Concursului internațional „George Enescu” în rândul inițiativelor, programelor și proiectelor-cheie;
  • reformulări cu privire la biblioteci, digitizare, publicații electronice;
  • precizări mai nuanțate și noi măsuri legate de unele manifestări culturale, muzee, situația sectorului cultural, colaborarea dintre sectorul public și cel privat non-profit în cultură, susținerea creației contemporane și a tinerilor creatori, rolul cercetării aplicative, activitatea Comisiei Naționale a Bibliotecilor;
  • modificarea termenului de realizarea evaluărilor intermediară și finală ale Strategiei: 2020, respectiv 2023.

Pentru orice alte detalii legate de documentul de strategie și procesul de consultare publică, persoanele interesate sunt invitate să scrie Ministerului Culturii pe adresa de e-mail strategia@cultura.ro

Descarcă pachet informații (minuta dezbaterii publice, Strategia revizuită, recomandările primite și răspunsuri din partea Ministerului Culturii)

Sursa: Ministerul Culturii

Documente
Pachet Cultura.rar
Vizualizări: 459