Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Raportul ministrului Fondurilor Europene la 100 de zile după preluarea mandatului

Ministrul Cristian Ghinea a publicat astăzi, 22 august 2016, un raport privind activitatea din primele 100 de zile de mandat guvernamental. Documentul prezintă obiectivele asumate de ministrul Fondurilor Europene, situația preluată, soluțiile propuse și provocările cu care se confruntă în prezent.

„Am găsit la minister câteva noduri gordiene și am făcut pași importanți pentru dezlegarea fiecăruia. Cititorul acestui raport va judeca singur dacă pașii au fost logici și în direcția corectă”, a declarat Cristian Ghinea.

Câteva puncte importante care se regăsesc în raportul publicat astăzi:

  • Rata de absorbție curentă a fondurilor avute la dispoziție de România în exercițiul bugetar european 2007-2013 a crescut la 76,69%, față de 58,67% în noiembrie 2015 și 66,21% la preluarea mandatului.
  • 13,317 miliarde euro reprezintă suma totală a ghidurilor lansate din bugetul 2014 – 2020, disponibilă pentru proiecte, față de 6,295 miliarde euro, la preluarea mandatului.
  • Banii europeni devin o autentică armă pentru combaterea sărăciei, prin corelarea programelor gândite de MFE cu nevoile din teritoriu, în cadrul Pachetului Anti-sărăcie promovat de Guvern.
  • Procesul de desemnare (acreditare) a Autorităților de Management responsabile de fiecare program operațional din bani europeni a fost deblocat. Fără desemnare, nu se pot trimite cereri de rambursare către Comisia Europeană.
  • Reconstrucția sistemului informatic recuperează întârzierile grave care puneau în pericol procesul de desemnare.
  • Au fost făcuți pași importanți în coordonarea îndeplinirii condiționalităților ex-ante. Aceste condiționalități au fost negociate în 2014 și s-au făcut prea puține eforturi pentru îndeplinirea lor, deși exista riscul blocării fondurilor europene în 2017.
  • Ministerul Fondurilor Europene trece printr-o autentică reformă instituțională, completându-și structura cu entități care să impulsioneze dezvoltarea de proiecte și cu structuri de prevenție a fraudelor.
  • Fondurile europene sunt orientate spre impactul real, spre ceea ce lasă în urmă acest efort financiar considerabil al Uniunii Europene și al României.

Cristian Ghinea s-a alăturat echipei Guvernului Dacian Cioloș în decembrie 2015, având calitatea de consilier de stat pentru afaceri europene. În data de 28 aprilie 2016 a fost numit ministru al Fondurilor Europene.

Sursa: Ministerul Fondurilor Europene

Vizualizări: 455