Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Interconectarea Europei: Ministerul Transporturilor a transmis la CE 18 proiecte de infrastructura

Data de 16 Februarie 2016 a reprezentat data limita pentru transmiterea la Comisia Europeana a propunerilor de proiecte in cadrul Apelului de proiecte din anul 2015 aferent facilitatii Mecanismul Interconectarea Europei (Connecting Europe Facility – CEF).

Conform unui comunicat oficial, Ministerul Transporturilor a transmis la Comisia Europeana un numar de 18 proiecte cu beneficiari romani avand o valoare totala de 938,4 milioane EUR, din care 647,2 milioane EUR fonduri europene nerambursabile.

Programul CEF reprezinta un mecanism de finantare din fonduri europene nerambursabile in perioada 2014-2020 dedicat in special sectorului de transport, dar si sectoarelor de telecomunicatii si energie.

Finantarea totala prevazuta de acest mecanism pentru sectorul de transport la nivelul UE este de 26,25 miliarde EUR, din care 11,3 miliarde EUR pentru statele eligibile sub politica de coeziune.

In cadrul alocarii de 11,3 miliarde EUR Romania are rezervata suma de 1,23 miliarde EUR. Aceasta alocare ramane rezervata Romaniei daca este angajata pe proiecte in cadrul apelurilor de proiecte in perioada de pana la 31.12.2016.

In cadrul apelului de proiecte CEF aferent anului 2014 Romania a utilizat deja suma de 711,8 milioane EUR, iar la apelul din anul 2015 proiectele propuse de beneficiarii romani in cadrul alocarii fondului de coeziune este de 645,8 milioane EUR, ceea ce conduce la o supra-angajare a sumei alocate Romaniei cu 25%.

In perioada Martie – Aprilie 2016 Comisia Europeana va asigura evaluarea proiectelor primite in cadrul apelului de proiecte CEF 2015 si proiectele selectate vor fi propuse pentru aprobarea Comitetului statelor membre in perioada Iunie - Iulie 2016.

Sursa: Ministerul Transporturilor

Vizualizări: 169