Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Viitorul se construieste cu fiecare sansa oferita!


Asociaţia Europa pentru Dezvoltare Umană (AEDU) a organizat în perioada 18-20 noiembrie a.c., sesiunile regionale ale conferinţei finale, sesiuni ce au marcat finalizarea acţiunilor implementate în cadrul proiectului “EU-RO COMP – Competenţe şi Antreprenoriat la Standarde Europene”, acţiuni cofinanţate din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 (POSDRU).

Informaţii privind proiectele POSDRU puteţi găsi accesând website-ul www.fonduri-ue.ro.

Proiectul a fost implementat în parteneriat cu Asociaţia Naţională a Şcolilor Profesionale (ANESPO) în perioada aprilie 2014 - noiembrie 2015, în regiunile de dezvoltare Sud-Muntenia, Sud-Est, Centru şi Bucureşti-Ilfov, în cadrul conferinţei au fost prezentate rezultatele înregistrate şi transferul de bune practici între cele două organizaţii din România şi Portugalia pentru dezvoltarea competenţelor şi abilităţilor beneficiarilor finali ai acestui proiect.

“Nu am privit niciodată participanţii la proiectul nostru doar ca pe cifre sau indicatori, i-am privit ca pe ceea ce sunt, adică oameni. Toţi au simtit acest lucru şi au profitat, în cel mai bun sens posibil, de oportunităţile de sprijin, dezvoltare, formare profesională, respectiv de ocupare pe care le-am putut pune la dispoziţie”, Liviu Bulgărescu, manager proiect.

Pe parcursul celor 20 luni de implementare 618 şomeri au fost informaţi și orientaţi profesional, 580 şomeri au beneficiat de măsuri de consiliere profesională specializată, 568 şomeri au beneficiat de măsuri de formare profesională: competențe informatice, limba engleză, competențe antreprenoriale, ospătar, bucătar, cameristă, administrator pensiune turistică, lucrător în pensiune turistică, lucrător comercial, au fost înființate 20 de noi afaceri, 20 şomeri devenind astfel antreprenori, peste 500 şomeri au participat la programul de mediere activă pe piaţa muncii, au fost organizate şi derulate patru burse regionale de locuri de muncă și formare profesională în cele patru regiuni vizate de proiect, au fost realizate stagii de practică la organizaţii de profil din Portugalia pentru 50 de absolvenți ai cursurilor de calificare, peste 120 persoane din rândul beneficiarilor finali şi-au schimbat statutul pe piaţa muncii, devenind din şomeri persoane ocupate.

“Am 56 de ani şi este pentru prima dată când mi se dă şansa să fac un pas in faţă! Mă uit la mine şi nu-mi vine să cred! Am o fiică de 38 de ani şi pur şi simpu este uimită de cât de mult ne-aţi oferit! Vă mulţumesc tuturor că ne-aţi ajutat!”, Duşa Rica, absolventă a cursului de calificare în ocupaţia de lucrător comercial.


Pentru mai multe detalii privind proiectul EU-RO COMP puteți accesa site-ul www.asoc-edu.ro.

 

Vizualizări: 116