Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

2014-2020: PO Ajutorarea Persoanelor Defavorizate, primul program al Romaniei care a obtinut aprobarea CE

Comisia Europeana a aprobat Programul Operational Ajutorarea Persoanelor Defavorizate, prin care Romania va atrage suma alocata din noul Fond de ajutor european pentru cele mai defavorizate persoane (FEAD). Pentru acest program, in exercitiul financiar 2014 – 2020, Romania dispune de fonduri europene in valoare de 441 milioane de euro (suma exprimata in preturi curente), la care se adauga cofinantarea nationala – 15%. Din FEAD sunt alocate sume statelor membre in scopul oferirii de produse alimentare persoanelor care au cea mai mare nevoie de acestea, precum si rechizite pentru copiii aflati in dificultate.

„Faptul ca acest program a fost aprobat intr-un timp atat de scurt de la momentul trimiterii oficiale catre Comisie reprezinta un real succes pentru Romania si subliniaza faptul ca echipa care gestioneaza fondurile europene, in prezent, este una dintre cele mai bune. Fondurile UE vor fi investite astfel incat sa le putem oferi, cat mai eficient, sprijinul atat de necesar persoanelor care trec prin momente grele. Sunt inclusi, printre acestea, si copii vulnerabili, pentru ca ne dorim ca lipsurile materiale sa ii afecteze cat mai putin cu putinta”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

Programul Operational Ajutorarea Persoanelor Defavorizate a fost trimis oficial Comisiei Europene de catre Ministerul Fondurilor Europene in data de 13 septembrie a.c., prin sistemul informatic de comunicare – Structural Funds Communication (SFC). In urma discutiilor cu reprezentantii Comisiei, MFE a actualizat programul transmis Comisiei in data de 29 octombrie.

Descarca Programul
 
Pachetele cu alimente destinate persoanele defavorizate vor fi distribuite incepand cu luna decembrie a.c. Categoriile de persoane indreptatite sa primeasca acest ajutor sunt stabilite prin HG 799/2014 privind implementarea Programului Operational Ajutorarea Persoanelor Defavorizate. In acest an, ajutoarele alimentare vor fi distribuite intr-o singura transa. Incepand cu anul 2015, pachetele cu alimente vor fi distribuite in doua transe. De asemenea, tot din 2015 va fi inceputa si distributia de rechizite pentru copii.

FEAD este un puternic simbol al solidaritatii europene. Principalul scop al acestui program este ruperea cercului vicios al saraciei si precaritatii, prin oferirea de asistenta nefinanciara unora dintre cetatenii europeni cei mai vulnerabili. La nivelul UE, alocarea financiara aferenta FEAD pentru perioada 2014 – 2020 se ridica la 3,8 miliarde de euro (suma exprimata in preturi curente).

Sursa: Ministerul Fondurilor Europene

Vizualizări: 350