Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Ocuparea fortei de munca: noul pasaport european al competentelor va facilita recrutarea in sectorul hotelier


Comisia Europeana a lansat pasaportul european al competentelor in domeniul hotelier, un instrument care a fost elaborat pentru a facilita contactul intre persoanele aflate in cautarea unui loc de munca si angajatorii din sectorul hotelier si al turismului in Europa. Pasaportul european al competentelor permite lucratorilor si angajatorilor sa depaseasca barierele lingvistice si sa compare competentele lucratorilor din sectorul hotelier in scopul de a inlesni recrutarea in acest sector. Gazduit pe Portalul mobilitatii europene pentru ocuparea fortei de munca EURES, pasaportul competentelor este disponibil in toate limbile oficiale ale UE. Pasaportul va fi extins la alte sectoare in viitor.

László Andor, comisarul UE pentru ocuparea fortei de munca, afaceri sociale si incluziune, a declarat: „Pasaportul european al competentelor in domeniul hotelier reprezinta un important instrument practic in vederea promovarii mobilitatii lucratorilor europeni, in special a tinerilor, intr-un sector care are un potential de crestere ridicat. In plus, aceasta initiativa ilustreaza foarte bine rezultatul dialogului social dintre organizatiile angajatorilor si ale salariatilor la nivel european; asteptam cu nerabdare ca aceasta cooperare sa se extinda in alte sectoare ale pietei fortei de munca.”

Pasaportul european al competentelor este o initiativa a Comisiei in asociere cu organizatiile angajatorilor si ale salariatilor din sectorul hotelier: HOTREC, Confederatia Asociatiilor Nationale de Hoteluri, Restaurante, Café si asimilate din Uniunea Europeana; si EFFAT, Federatia Europeana a Sindicatelor din Sectoarele Alimentatiei, Agriculturii si Turismului.
In pasaportul european al competentelor, lucratorii pot inregistra toate aptitudinile si competentele dobandite in cursul educatiei lor, precum si formarea profesionala si experienta profesionala practica intr-un format usor accesibil. Pasaportul vine in completarea unui curriculum vitae traditional si permite angajatorilor sa depaseasca rapid barierele lingvistice si sa gaseasca lucratorii calificati de care au nevoie pentru a ocupa posturile vacante. Prin urmare, acesta faciliteaza o mai buna corelare intre cererea si oferta de pe piata fortei de munca din sectorul hotelier.

Pasaportul european al competentelor in domeniul hotelier este primul dintr-o serie de pasapoarte care vizeaza sectoarele cu o mobilitate crescuta ale economiei europene. Comisia se angajeaza sa sprijine mobilitatea pe piata europeana a fortei de munca, pe care o considera o modalitate de imbunatatire a ocuparii fortei de munca, si va continua sa colaboreze cu partenerii sai pentru a extinde instrumentul reprezentat de pasaportul european al competentelor, in vederea sprijinirii altor sectoare cu mobilitate crescuta in Europa.

Context

In aprilie 2014, peste 5 milioane de tineri sub 25 de ani nu aveau un loc de munca in UE, inregistrandu-se o rata a somajului in randul tinerilor de 22,5%. Din acest motiv, este cu atat mai importanta sprijinirea sectoarelor care au oferit, in mod sistematic, oportunitati tinerilor, cum ar fi sectorul hotelier si cel al turismului.

Un studiu paneuropean publicat la sfarsitul anului 2013 a aratat ca sectorul hotelier joaca un rol esential in combaterea somajului in randul tinerilor si ca acesta este esential pentru ocuparea fortei de munca si cresterea economica, precum si pentru sanatatea altor sectoare. Aceste constatari sunt sustinute de statisticile privind piata fortei de munca, care arata ca ocuparea fortei de munca in sectorul hotelier a crescut cu 2,9% pe an in perioada 2000-2010, ceea ce a permis crearea a 2,5 milioane de locuri de munca. Aceasta, comparativ cu o rata medie de 0,7%.

Pentru a promova lansarea pasaportului european al competentelor, Comisia Europeana, HOTREC, EFFAT si EURES, organizeaza in perioada 23-27 iunie 2014 o saptamana tematica privind pasaportul european al competentelor in domeniul hotelier. Aceasta campanie de promovare se va desfasura pe conturile de pe platformele de comunicare sociala ale partenerilor si va antrena persoane aflate in cautarea unui loc de munca si angajatori din sectorul hotelier si al turismului din intreaga Europa, in vederea familiarizarii acestora cu caracteristicile instrumentului.

Sursa: Comisia Europeana

Vizualizări: 117