Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Proiectul de buget al UE pe 2015 sprijina cresterea economica a Europei, in ciuda unor constrangeri financiare

„Combinarea mostenirii din trecut cu incercarea de a sprijini Europa sa iasa din criza, si toate acestea cu resurse mai limitate”. Acesta este modul in care comisarul UE pentru buget, Janusz Lewandowski, descrie proiectul de buget al UE pe 2015, asa cum a fost adoptat de Comisie (angajamente: 145,6 miliarde EUR; plati: 142,1 miliarde EUR). Cea mai mare parte a acestor angajamente vizeaza proiecte viitoare menite sa sporeasca puterea economica a Europei, in timp ce aproximativ 40% din plati inca acopera proiectele finantate de UE in perioada financiara 2007-2013. De asemenea, Comisia propune o reducere suplimentara de 1% a personalului, a treia in trei ani.

„Bugetul UE reprezinta efortul a 28 de tari de a pune in comun o mica parte a resurselor lor astfel incat peste 500 de milioane de europeni sa beneficieze de acestea intr-o masura cat mai mare”, adauga domnul Janusz Lewandowski. "Astfel se evita duplicarea eforturilor la nivel national si fiecare dintre statele noastre membre este mai puternic, deoarece prin eforturi combinate se obtin rezultate mai bune decat printr-o actiune fragmentata. Proiectul de buget pe 2015 reprezinta 1% din VNB-ul ansamblului statelor membre si reuseste sa tina seama de problemele importante actuale si viitoare, precum criza din Ucraina sau nevoia de a consolida securitatea energetica a UE prin reorientarea resurselor sale precare.”

Majorarea propusa, de 2,1% in credite de angajament si de 1,4% in credite de plata, este practic absorbita de rata estimata a inflatiei pentru 2015. Creditele de angajament se axeaza pe noile programe (CFM 2014-2020) si aproape 60% din suma propusa este destinata programelor de sprijinire a cercetarii si inovarii, a tineretului si intreprinderilor din Europa.

Cea mai mare parte a creditelor de plata este alocata domeniilor care stimuleaza cresterea economica si ocuparea fortei de munca (+ 29,5% fata de 2014), cum ar fi cercetarea (Orizont 2020), retelele transeuropene de energie, transporturi si TIC (Mecanismul pentru interconectarea Europei) sau initiativa „Locuri de munca pentru tineri”.

Alte domenii in care se inregistreaza cresteri de plati sunt Fondul pentru azil, migratie si integrare (+140%) si protejarea sanatatii europenilor si a consumatorilor europeni (+20%).
Costurile de functionare ale UE raman stabile, la aproximativ 4,8% din bugetul total. Majorarea (+ 1,6%) este aproape de valoarea estimata a ratei inflatiei, prin urmare, bugetul nu creste in termeni reali. Proiectul de buget include, de asemenea, a treia reducere de 1% a personalului in trei ani. In cele din urma, Comisia a redus cererile in materie de cheltuieli si resurse umane ale altor institutii ale UE pentru a le alinia mai bine cu obiectivul de reducere a personalului cu 5% in 5 ani si a aplicat reduceri ale altor cheltuieli administrative.

Ce urmeaza?

Dupa adoptarea de catre Comisie a proiectului de buget pe 2015, Consiliul (statele membre) si mai apoi Parlamentul European isi vor adopta pozitia. Va urma o perioada de conciliere de 21 de zile pentru a se ajunge la un acord de compromis intre Consiliu si Parlament.


Printre instrumentele speciale se numara „Rezerva pentru ajutoare de urgenta (RAU)”, „Fondul european de ajustare la globalizare (FEG)” si „Fondul de solidaritate al Uniunii Europene (FSUE). In scopul calcularii marjei din cadrul plafonului pentru credite de plata, creditele corespunzatoare sunt considerate in afara CFM. Acelasi lucru este valabil si pentru creditele aferente Instrumentului de flexibilitate.

Sursa: Comisia Europeana

Vizualizări: 79