Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

POR: Rezultatele evaluarii intermediare a programului pentru perioada 2007-2013

Programul Operational Regional 2007-2013 a obtinut cele mai bune rezultate posibile, luand in calcul sistemul de management, respectarea legislatiei si a regulamentelor, viteza de implementare, rezolvarea aspectelor neprevazute, eficacitatea si eficienta: acestea sunt rezultatele studiului “Actualizarea evaluarii intermediare a POR 2007-2013”, realizat de KPMG. Studiul a analizat performantele inregistrate in managementul si implementarea Regio, impreuna cu eficienta si impactul programului, pana la 31 decembrie 2013. Evaluarea a acoperit toate axele si domeniile de interventie ale programului, precum si intregul sistem de gestionare, implementare si monitorizare.

O componenta importanta a evaluarii este analiza unor exemple de bune practici - proiecte de succes finantate prin Regio care au avut un impact semnificativ la nivel local/regional. Proiectele au fost selectate de echipa de evaluatori, pe baza unor criterii care au urmarit eficacitatea, eficienta, managementul orientat spre rezultate, impactul si sustenabilitatea.
In actuala perioada de programare, principala provocare este derularea in bune conditii si finalizarea la timp a proiectelor contractate. Recomandarile pentru finalul programului includ ajustarea valorii tinta a unor indicatori de program, in concordanta cu noile realitati economice si sociale si contractarea in regim de urgenta a tuturor fondurilor disponibile, astfel incat proiectele sa fie finalizate pana in decembrie 2015. In acelasi timp, riscul real de dezangajare trebuie monitorizat lunar, pentru a putea fi luate masurile necesare.

Pentru perioada 2014-2020, in contextul cresterii relevantei programului, recomandarile KPMG includ o alocare financiara regionala diferita de la un domeniu de interventie la altul, in concordanta cu potentialul si specificul nevoilor fiecarei regiuni. Reducerea numarului de operatiuni specifice si planificarea interventiilor numai dupa corelarea strategiei POR 2014-2020 cu planurile strategice in domeniul sanatatii, educatiei si transporturilor ar creste, de asemenea, impactul programului.

Click aici pentru Raportul de evaluare

Vizualizări: 316