Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Aplauzele pentru proiectele europene de succes au inceput deja! Conferinta „Drept la CENTRU” a dat startul inscrierilor la Gala Fondurilor Structurale!

Sambata, 10 mai, Reprezentanta Comisiei Europene in Romania si Structural Consulting™ Group - www.fonduri-structurale.ro - www.proiecte-structurale.ro, in parteneriat cu UniCredit Tiriac Bank si casa de avocatura Vilau & Mitel au organizat, la Brasov, conferinta regionala „Drept la CENTRU!”.

Evenimentul
a fost primul din seria de conferinte „Repornim impreuna motorul dezvoltarii regionale prin fonduri structurale”, organizate in perioada 10 mai-15 iulie 2014 in marile orase ale tarii: Brasov, Cluj-Napoca, Timisoara, Bucuresti, Craiova, Iasi si Constanta. „Trebuie sa ajugem cu comunicarea la oameni. Lucrurile si practicile bune trebuie sa le dezvoltam si sa le comunicam pentru ca, intr-adevar, exista lucruri bune si corecte care s-au intamplat si se intampla in regiunea noastra”, a sustinut dl. Simion Cretu, directorul ADR Centru, prezent la eveniment.

Conferinta a oferit celor peste 100 de participanti din Regiunea Centru oportunitatea de a descoperi „secretele succesului” celor mai frumoase proiecte din judetele Brasov, Sibiu, Alba, Mures, Covasna si Harghita, direct de la beneficiari. Pe parcursul a peste 4 ore, participantii au avut prilejul sa afle de la invitati cateva dintre lectiile invatate de actorii cheie ai mecanismului de gestionare: beneficiari, finantatori, banci, consultanti.


„In 2007-2013 toata lumea a invatat: au invatat autoritatile, au invatat bancile, au invatat firmele de consultanta, au invatat beneficiarii. Pentru urmatoarea perioada de programare, teoretic, nu mai avem scuze. Vin lucruri noi, dar foarte multe le-am invatat deja. Iar in urmatoarea perioada trebuie sa inovam”, a declarat Marius Radu, Coordonator Departament Fonduri Europene, UniCredit Tiriac Bank.

Conferinta „Drept la CENTRU!” s-a bucurat si de prezenta unor personalitati europene: Excelenta Sa, dl. Michael Schwarzinger, Ambasadorul Republicii Austriei in Romania, dar si dl. Franz Schausberger, presedintele Institutul Regiunilor din Europa (IRE). „Tema evenimentului are o importanta deosebita pentru ca fondurile structurale reprezinta unul dintre cele mai puternice mijloace pentru a obtine coeziunea sociala si economica. Este ceea ce vrem sa facem in Europa: sa ajutam regiunile cu un nivel de dezvoltare sub media UE sa recupereze decalajul. Este un proiect care vizeaza nu numai Romania, ci intreaga Europa. Ne dorim o Europa in care nicio regiune sa nu ramana in urma”, a declarat ES Michael Schwarzinger.

S-a dat startul inscrierilor la Gala Fondurilor Structurale!

Evenimentul de la Brasov a marcat si un alt inceput…inceputul procesului de identificare, impartasire, apreciere si valorificare a celor mai bune practici in implementarea fondurilor europene. Concret, inceputul inscrierilor la GALA FONDURILOR STRUCTURALE!

Incepand cu 10 mai, organizatiile care au implementat proiecte finantate din fonduri europene sau surse alternative isi vor putea inscrie initiativele in prima „competitie” a proiectelor europene din Romania. Astfel, beneficiarii de finantari vor avea sansa de a arata intregii lumi ca efortul facut din suflet este rasplatit, ca banii europeni pot schimba destine si mentalitati, ca exista intr-adevar proiecte care aduc valoare adaugata comunitatilor…si, desigur, ca SUCCESUL e MOLIPSITOR!

Inscrierea proiectelor se va face pana pe 30 septembrie 2014, prin completarea online a unui formular de candidatura disponibil pe site-ul www.proiecte-structurale.ro. Dupa verificarea eligibilitatii, proiectele inscrise vor fi evaluate in baza a 4 criterii: relevanta, caracter inovator, impact si sustenabilitate.

Inscrie-ti si tu proiectul la Gala Fondurilor Structurale pentru ca succesul initiativei tale sa devina…MOLIPSITOR!

Pentru mai multe detalii, click aici

Vizualizări: 100