Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Guvernul a convenit cu FMI o noua schema de ajutor de stat pentru companiile care creeaza locuri de munca

Urmare a intalnirii desfasurate ieri, 3 februarie, cu reprezentantii Comisiei Europene, FMI si Bancii Mondiale, primul ministru Victor Ponta a anuntat lansarea unei noi scheme de ajutor de stat destinate companiilor private. Potrivit declaratiilor primului ministru, schema de ajutor de stat va permite firmelor care creeaza minim 20 de locuri de munca sa solicite rambursarea de catre stat a jumatate din valoarea totala a cheltuielilor salariale. „Nu este vorba aici doar de o scadere a impozitului sau a contributiilor sociale, este vorba de jumatate din cheltuiala salariala”, a sustinut Ponta.

Liviu Voinea, ministrul bugetului a confirmat ca statul va suporta din costul salarial atat salariul net, cat si taxele aferente, platile catre beneficiarii Schemei urmand sa fie efectuate trimestrial, „astfel incat sa se asigure fluxul de numerar pentru investitor”. Conform ministrului Voinea, normele metodologice de aplicare a schemei de ajutor de stat vor fi publicate in luna aprilie, urmand ca Schema sa intre in vigoare la 1 iulie 2014, pentru o perioada de 7 ani. Selectia companiilor care vor beneficia de ajutorul de stat va incepe insa imediat dupa publicarea normelor metodologice, astfel incat statul sa poata efectua primele plati incepand cu data de 1 iulie.

„Deocamdata banii sunt in buget pentru schemele de ajutor de stat si aceasta este prima schema pe noul exercitiu financiar european. Daca aplica numai 1000 de firme pe an, in sapte se creeaza 140 de mii de locuri de munca”, a declarat Voinea.

Sursa: Guvernul Romaniei

Anamaria Ravar,
www.fonduri-structurale.ro

Vizualizări: 67