Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Guvernul a aprobat noul Program de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri

In sedinta saptamanala de ieri, 9 octombrie 2013, Guvernul a adoptat Ordonanta de Urgenta prin care s-a aprobat Programul de garantare a creditelor pentru IMM-uri, in limita unui plafon de garantare de 2 miliarde lei. Potrivit Guvernului, prin acest Program se urmareste incurajarea si stimularea IMM-urilor pe o perioada de 36 de luni de la intrarea in vigoare a Ordonante. Programul consta in acordarea catre IMM-uri a unei linii de credit pentru capital de lucru, garantata de stat, in procent de maxim 50% din valoarea finantarii. Valoarea maxima a unui credit garantat este de 5 milioane lei/IMM.

De asemenea, conform informatiilor furnizate de Guvern, actul normativ instituie un mecanism de garantare in baza caruia MFP este autorizat sa mandateze FNGCIMM, in vederea emiterii de garantii in numele si in contul statului, in favoarea institutiilor de credit care urmeaza sa acorde credite IMM-urilor eligibile in cadrul Programului din titlu. Prin acest Program se urmareste crearea unei flexibilitati mai mari si reducerea timpului necesar acordarii finantarilor.

Desi termenul anuntat initial de catre MFP pentru transmiterea sugestiilor a fost de 10 zile, actul normativ a fost adoptat la 2 zile dupa publicarea spre consultare publica. Pana la acest moment, redactia www.fonduri-structurale.ro nu a primit din partea MFP niciun comentariu pe marginea diminuarii perioadei pentru dezbateri anuntata initial.

Raluca Preluca,
www.fonduri-structurale.ro

Vizualizări: 162