Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Discutii avansate despre proiectul de descentralizare, la MDRAP

Prevederi importante cu privire la procesul de descentralizare a administratiei publice din Romania au fost convenite, in cadrul unei intalniri intre delegatia MDRAP, condusa de viceprim-ministrul Liviu Dragnea, delegatia liberala, condusa de Klaus Johannis si sefii unor structuri asociative ale administratiei publice locale.

Intalnirea a avut loc dupa ce, in ultimele luni, MDRAP a avut o serie de consultari pe aceasta tema cu asociatiile reprezentative pentru administratia publica locala si a redactat propunerile acestora intr-o forma legislativa.

„Cred ca este o zi importanta; am avut o discutie foarte buna despre descentralizare – aceasta ar fi ultima actiune pe care Guvernul trebuie s-o faca pentru a produce ruperea definitiva fata de comunism. Am hotarat impreuna descentralizarea unor institutii din subordinea ministerelor care gestioneaza sanatatea, agricultura, mediul, munca, tineretul si sportul, transporturile, cultura, turismul si educatia.”, a declarat viceprim-ministrul Liviu Dragnea.

Ministrul dezvoltarii regionale si administratiei publice a prezentat o serie de competente si institutii, aflate in prezent in subordinea unor ministere, pentru care s-a convenit astazi transferul la nivelul administratiei publice locale, prin includerea lor in proiectul descentralizarii.

„Am mai stabilit astazi un lucru important: transferul de competente la nivel local se va face cu asigurarea integrala a resurselor financiare, de la bugetul de stat.”, a precizat Liviu Dragnea. Ca principiu general, participantii la intalnire au decis ca ministerele sa pastreze atributiile de inspectie si control, fiind vorba de competente ale administratiei publice centrale.

„Descentralizarea este importanta. Asteptam de ani de zile ca descentralizarea sa fie dusa mai departe, astfel incat decizia sa se ia cat mai aproape de cetatean. Nu este o decizie usoara, este complicata, dar utila. Faptul ca, intr-un timp relativ scurt, am reusit sa ne punem de acord cu privire la atat de multe aspecte ale descentralizarii, arata ca exista vointa politica.”, a afirmat Klaus Johannis.

O noua intalnire, programata saptamana viitoare, se va purta pe forma finala a proiectului de act normativ, elaborat de minister in baza celor hotarate.

Sursa:MDRAP

Vizualizări: 73