Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Schema de minimis: Renuntam la primul venit, primul servit. Dar ce punem in loc?

„Sistemul « primul venit, primul servit » nu este unul sanatos, deoarece nu incurajeaza o concurenta reala, bazata pe principii solide, ci doar una « sportiva ». Accesul solicitantilor la finantare nu trebuie sa fie ingradit de sisteme care pot fi mai mult sau mai putin performante, iar o analiza corecta se face in baza unei grile publice.” - Astfel suna un mesaj primit de www.fonduri-structurale.ro de la un solicitant care doreste eliminarea sistemului „primul venit, primul servit” in cazul schemei de minimis. Si nu este singurul.

Peste 90% (1361) dintre utilizatorii www.fonduri-structurale.ro considera ca cea mai potrivita varianta pentru finantarea proiectelor pe schema de minimis este cea pe baza punctajului obtinut in urma evaluarii proiectului pe baza unei grile.

La sondaj au raspuns, in doar 8 zile, 1485 utilizatori www.fonduri-structurale.ro.

Adio „primul venit, primul servit”…

Conform portalului business24.ro, Guvernul intentioneaza sa renunte la sistemul "primul venit, primul servit" si va introduce criterii de evaluare care sa departajeze proiectele. Ministrul pentru IMM-uri si mediul de afaceri sustine ca vor castiga proiectele cu cel mai mare punctaj. „Lasam 10 zile ca toata lumea sa depuna in liniste dosarele pentru ca va castiga dosarul cu cel mai mare punctaj. Noi o sa prezentam inainte modul in care se acorda punctajul. Asa am facut si in cazul celorlalte proiecte ale noastre: Femeia antreprenor, start-up. Managerii si-au vazut punctajul inainte…” a declarat Maria Grapini pentru business24.ro.

Deocamdata, pe lista actelor normative care ar putea fi incluse pe agenda sedintei Guvernului Romaniei de astazi, 11 septembrie, nu se afla niciun proiect de Hotarare pe aceasta tema. Reprezentantii Ministerului Finantelor Publice au declarat pentru www.fonduri-structurale.ro ca „nu au informatii in acest sens”.

…Grila de evaluare, bine ai venit!

www.fonduri-structurale.ro incearca sa identifice cu ajutorul vostru cele mai importante criterii in baza carora sa fie acordate punctajele. Completati sondajul si rezultatele acestui demers vor fi puse la dispozitia Ministerului Finantatelor Publice in continuarea actiunilor noastre de asigurare a unui climat de dialog constructiv intre autoritati si beneficiarii finantarilor publice.


Participa la sondaj!


Dragos Jaliu,
Raluca Preluca,
www.fonduri-structurale.ro

Vizualizări: 72