Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Fonduri Regio pentru dezvoltarea sistemului educational din judetul Prahova

Vineri, 26 iulie 2013, s-a semnat primul contract de finantare ce vizeaza infrastructura educationala in judetul Prahova, pentru proiectul „Reabilitare, consolidare, extindere Liceu Tehnologic Maneciu, Prahova”.

Comuna Maneciu, in calitate de beneficiar, va primi fonduri nerambursabile Regio, in cadrul Axei prioritare 3 „Imbunatatirea infrastructurii sociale”, DMI 3.4 „Reabilitarea/ modernizarea/ dezvoltarea si echiparea infrastructurii pentru formarea profesionala continua”. Valoarea totala a contractului de finantare este de 8.589.784,69 lei, din care valoarea eligibila nerambursabila este de 6.701.881,70 lei (5.696.599,45 lei reprezinta fonduri nerambursabile FEDR, 871.244,61 lei fonduri de la bugetul national, iar 134.037,64 de lei cofinantarea eligibila a beneficiarului.

Contractul de finantare prevede reabilitarea, extinderea si consolidarea a doua corpuri de cladire, dotarea cu echipamente informatice, precum si conectarea la internet. Prin implementarea acestui proiect se va imbunatati calitatea infrastructurii educationale a Liceului Tehnologic Maneciu, care include invatamant primar, gimnazial, liceal, seral, precum si scoala de arte si meserii.

In urma investitiei realizate cu fonduri nerambursabile Regio, se va asigura un spatiu adecvat desfasurarii procesului educational pentru elevi si cadre didactice, ce va fi dotat in conformitate cu legislatia in vigoare, in vederea atingerii standardelor europene. De rezultatele acestui proiect, ce are ca durata de implementare 24 de luni, vor beneficia 1.417 elevi.

Sursa: ADR Sud Muntenia

Vizualizări: 72