Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Numarul de studenti Erasmus a ajuns la peste 3 milioane

Potrivit cifrelor publicate ieri, peste 3 milioane de studenti au beneficiat de burse Erasmus din partea UE, de la lansarea programului in 1987.

Statisticile pentru anul universitar 2011-2012, arata, de asemenea, faptul ca programul a permis unui numar de peste 250 000 de studenti – un nou record – sa urmeze o parte din studiile lor superioare in strainatate sau sa urmeze un stagiu intr-o societate straina, imbunatatindu-si astfel capacitatea de insertie profesionala. Peste 46 500 de angajati in domeniul universitar si administrativ au primit, de asemenea, sprijin din partea Erasmus pentru a preda sau a se forma in strainatate, o experienta care are ca cop ameliorarea calitatii predarii si a invatarii in cele 33 de tari care participa la program (statele membre ale UE, Islanda, Liechtenstein, Norvegia, Elvetia si Turcia).

Androulla Vassiliou, comisarul european pentru educatie, cultura, multilingvism si tineret, a declarat: „Cele mai recente cifre, care arata ca am depasit obiectivul de 3 milioane de studenti Erasmus, sunt o dovada a succesului durabil si a popularitatii programului. Erasmus este mai important ca niciodata in perioade dificile din punct de vedere economic si cu o rata ridicata a somajului in randul tinerilor: Competentele si experienta internationala dobandite de studentii Erasmus le sporesc acestora capacitatea de insertie profesionala si le acorda mai multe sanse de a fi mobili pe piata fortei de munca. De asemenea, Erasmus a jucat un rol enorm in ceea ce priveste imbunatatirea calitatii invatamantului superior in Europa prin deschiderea universitatilor si colegiilor noastre catre cooperarea internationala. Privind in viitor, ma bucura faptul ca noul nostru program Erasmus+ va permite unui numar de 4 milioane de tineri sa studieze, sa se formeze, sa predea sau sa desfasoare activitati de voluntariat in strainatate in urmatorii sapte ani.”

Dintre tarile care participa la programul Erasmus, cele mai populare trei destinatii alese de studenti in 2011-2012 au fost Spania, Franta si Germania. De asemenea, Spania a trimis cel mai mare numar de studenti in strainatate, urmata de Franta si Germania.

Aproape 205 000 de studenti, aproximativ 80% din totalul studentilor sprijiniti de programul Erasmus in 2011-2012 au optat sa petreaca in medie sase luni in strainatate intr-o universitate sau in alta institutie de invatamant superior, ca parte a programului lor de studii. Numarul celor care aleg optiunea de studiu a crescut cu 7,5% in comparatie cu anul precedent. Cu o rata de crestere de 18% fata de anul precedent, stagiile efectuate in intreprinderi continua sa fie din ce in ce mai populare. In 2011-2012, unul din cinci studenti Erasmus, totalizand aproape 50 000, au ales aceasta optiune.

In majoritatea tarilor, numarul de cereri a continuat sa depaseasca numarul de burse Erasmus disponibile. Bursa acordata lunar de Erasmus, destinata sa acopere o parte din costurile suplimentare legate de instalarea in strainatate si cheltuielile de calatorie a fost in medie de 252 EUR. Bursele, care au ramas stabile in ultimii trei ani, sunt suplimentate in unele tari cu fonduri nationale, regionale sau institutionale.

Erasmus+, noul program al UE pentru educatie, formare, tineret si sport, care urmeaza a fi lansat in ianuarie 2014, se va baza pe mostenirea Erasmus, oferind posibilitatea unui numar de 4 milioane de persoane sa studieze, sa se formeze, sa predea sau sa desfasoare activitati de voluntariat in strainatate pana in 2020. Se preconizeaza ca programul sa aiba un buget de aproximativ 14,5 miliarde EUR pentru perioada 2014-2020, ceea ce inseamna o finantare cu 40% mai mare decat programele actuale de mobilitate in domeniul educatiei si formarii.
Erasmus+ inlocuieste actualul Program de invatare de-a lungul vietii (Erasmus, Leonardo da Vinci, Comenius, Grundtvig), programele „Tineretul in actiune”, Erasmus Mundus, Tempus, Alfa si Edulink, precum si programul de cooperare bilaterala cu tarile industrializate.

Context
In strategia sa privind modernizarea sistemului de invatamant superior, Comisia a subliniat necesitatea de a oferi studentilor mai multe posibilitati de a dobandi competente prin studiu sau prin formare in strainatate. Obiectivul UE pentru mobilitatea studentilor este de cel putin 20% pana la sfarsitul acestui deceniu. In prezent, aproximativ 10% dintre studentii UE studiaza sau se formeaza in strainatate cu sprijinul Erasmus sau prin alte mijloace publice si private. Aproximativ 4,5% dintre acestia primesc o bursa in cadrul programului Erasmus.

Reteaua de studenti Erasmus a selectat studenti din fiecare tara participanta care au mers in strainatate cu programul Erasmus in 2012-2013 pentru a reprezenta pragul de 3 milioane. Toti acestia sunt de parere ca experientele lor in cadrul Erasmus le-au depasit asteptarile, imbogatindu-le atat viata personala, cat si cea profesionala. Numerosi fosti studenti Erasmus, inclusiv unele persoane binecunoscute astazi in Europa, (a se vedea anexa 5), au exprimat opinii similare.

Erasmus nu este doar un program de finantare pentru schimburi de studenti si personal: el sprijina, de asemenea, proiecte comune, scoli de vara si retele, cu scopul de a imbunatati modul in care este asigurat procesul de invatamant, astfel incat sa raspunda nevoilor pietei fortei de munca si societatii in ansamblul sau.

Sursa: Comisia Europeana

Vizualizări: 130