Raportul Strategic National 2012 (RSN 2012) prezinta intr-o maniera succinta stadiul implementarii programelor operationale si contributia acestora la realizarea prioritatilor stabilite prin Cadrul Strategic National de Referinta 2007-2013 (CSNR). RSN 2012 prezinta rezultatele asteptate, plecand de la indicatorii asumati prin proiectele contractate la 30 iunie 2012.
Programul Operational Regional (POR) 2007-2013 are un buget total de 4,38 miliarde euro, din care 3,72 miliarde Euro fonduri UE. Programul este finantat din Fondul European pentru Dezvoltare Regionala prin intermediul a 6 Axe Prioritare cu 15 Domenii Majore de Interventie (DMI).
Valorile estimate ale indicatorilor CSNR au avut ca baza o tinta de absorbtie de cel putin 90% (in 2015). Evolutiile inregistrate in perioada 2007-2012 ofera premisele unei rate a absorbtiei apropiata de tinta stabilita pentru POR.
La 30 iunie 2012, in cadrul POR, erau depuse 8.131 proiecte cu valoare solicitata de 12,5 mld. euro, din care contributia UE 7,6 mld. euro (204% din alocare). Au fost aprobate 3.432 proiecte, in valoare de 5,8 mld. euro, contributia UE fiind de 3,7 mld. euro (99,4% din fondurile alocate). Numarul contractelor de finantare semnate era de 2.996, in valoare de 5,2 mld. euro, din care contributia FEDR era 3,2 mld euro (86,5% din alocare).
Existau linii de finantare avansate din punct de vedere al implementarii - DMI 2.1 Reabilitarea si modernizarea retelei de drumuri judetene, strazi urbane si sosele de centura, cu o valoare a contractelor peste nivelul alocarii (118,6%) si cel mai mare procent privind platile catre beneficiari (cca. 65%). La polul opus se afla DMI 1.1 Planuri integrate de dezvoltare urbana unde, desi s-a contractat 74,3% din valoarea alocarii, platile catre beneficiari erau sub media programului (10%) din cauza intarzierilor inregistrate in lansarea operatiunii. Dificultati s-au inregistrat si in cazul DMI 4.2 Reabilitarea siturilor industriale poluate unde, din cauza numarului redus al proiectelor, AM POR a propus si CE a aprobat realocarea sumei de 178,35 mil. euro catre alte DMI.
In cazul DMI 5.3 Promovarea potentialului turistic, platile catre beneficiari erau de doar 4,5% din suma contractata din cauza volumului foarte mare de proiecte (peste 300) si al numarului mic de persoane care verificau cererilor de rambursare (3 echipe).
Pentru a largi aria de finantare spre eficienta energetica a fost introdus un nou domeniu, respectiv DMI 1.2. „Sprijin pentru masuri privind eficienta energetic a cladirilor rezidentiale”.
Totodata POR a contribuit la diminuarea efectelor crizei economice prin cresterea numarului locurilor de munca create in cadrul proiectelor implementate. Astfel, daca prin proiectele finalizate s-au creat 1.647 locuri de munca (11% din tinta propusa pentru 2007-2013), prin contractatele de finantare incheiate vor fi create minimum 15.000 locuri de munca (conform proiectelor contractate pana la 30 iunie 2012, se vor realiza 17.694).
Lectii invatate
Din perspectiva autoritatilor de management principalele ”lectii invatate” se refera la necesitatea simplificarii procedurilor de sistem si la externalizarea unor activitati, respectiv la existenta unei strategii de asistenta tehnica realiste si flexibile.
Autoritatile publice locale au reprezentat si vor reprezenta o importanta categorie de beneficiari. Existenta la nivelul acestora a unor Unitati de pregatire si implementare a proiectelor cu o expertiza corespunzatoare este esentiala.
In categoria lectiilor invatate se mai poate include necesitatea dezvoltarii si operationalizarii unui sistem de monitorizare bine definit care sa permita realizarea de prognoze financiare privind utilizarea fondurilor si atingerea indicatorilor programati, precum si coordonarea intre diferitele investitii sustinute din fonduri publice in scopul concentrarii resurselor si maximizarii impactului.
In martie 2011 a fost finalizata si Evaluarea implementarii prioritatilor si proiectelor POR 2007-2013, adresate mediului de afaceri. In urma acesteia, au fost evidentiati urmatorii factori care au influentat absorbtia fondurilor alocate mediului de afaceri: