Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

UE lanseaza o strategie privind combustibilii curati

Comisia Europeana a anuntat un pachet ambitios de masuri vizand crearea de statii de combustibili alternativi in intreaga Europa, cu standarde comune de proiectare si utilizare. Pana in prezent, initiativele politice au vizat in principal combustibilii insisi si vehiculele, fara a lua in considerare distributia combustibililor. Masurile de stimulare au fost lipsite de coordonare si insuficiente.

Combustibilii curati intampina trei obstacole principale: costul ridicat al vehiculelor, un nivel scazut de acceptare din partea consumatorilor, precum si lipsa statiilor de reincarcare si realimentare. Este un cerc vicios. Nu se construiesc statii de realimentare deoarece nu exista suficiente vehicule. Vehiculele nu se vand la preturi competitive, deoarece nu exista cerere suficienta. Consumatorii nu cumpara vehiculele, deoarece au preturi ridicate si nu exista statii. Prin urmare, Comisia propune stabilirea unui pachet de obiective obligatorii pentru statele membre in ceea ce priveste infrastructura destinata combustibililor curati, cum ar fi energia electrica, hidrogenul si gazul natural, precum si standarde comune la nivelul UE pentru echipamentele necesare.

Pachetul privind energia nepoluanta pentru transport consta intr-o comunicare privind o strategie europeana in materie de carburanti alternativi, o directiva privind infrastructura si standardele si un document de insotire care sa descrie un plan de actiune pentru dezvoltarea de gaz natural lichefiat (GNL) in sectorul transportului maritim.

Siim Kallas, vicepresedinte al Comisiei Europene responsabil cu transporturile, a declarat in legatura cu acest subiect: „Dezvoltarea unor combustibili alternativi inovatori este o modalitate evidenta de a creste in Europa eficienta utilizarii resurselor, de a reduce dependenta excesiva de petrol si de a promova un sector al transporturilor care sa fie pregatit sa raspunda cerintelor secolului al XXI-lea. Pana in 2020, numarul vehiculelor electrice aflate in circulatie in China si in Statele Unite va depasi 6 milioane, conform estimarilor celor doua tari. Aceasta este pentru Europa o ocazie excelenta sa isi construiasca o pozitie puternica pe o piata globala in plina dezvoltare.”

Principalele masuri propuse sunt urmatoarele:

  • Energie electrica: situatia punctelor de incarcare cu energie electrica variaza considerabil in UE. Lideri in acest domeniu sunt Germania, Franta, Tarile de Jos, Spania si Regatul Unit. Propunerea legislativa a Comisiei prevede sa se impuna, in fiecare stat membru, un numar minim de puncte de reincarcare echipate cu o priza comuna. Obiectivul este de a avea un numar suficient de puncte de incarcare, astfel incat producatorii de automobile sa se poata lansa intr-o productie de masa, la preturi rezonabile. O priza comuna la nivelul UE este un element esential pentru adoptarea pe scara larga a acestui combustibil. Pentru a pune capat incertitudinilor de pe piata, Comisia a anuntat ca priza de „tip 2” va servi drept standard comun in intreaga Europa.
  • Hidrogen: Germania, Italia si Danemarca detin deja un numar semnificativ de statii de realimentare cu hidrogen, desi unele dintre acestea nu sunt accesibile publicului. Sunt inca necesare standarde comune pentru anumite componente, cum ar fi furtunurile pentru combustibil. Conform prezentei propuneri, statiile de alimentare existente vor fi conectate pentru a forma o retea cu standarde comune, asigurand mobilitatea vehiculelor pe baza de hidrogen. Aceasta se aplica celor 14 state membre care dispun in prezent de o retea de hidrogen.
  • Biocombustibili: reprezinta deja aproape 5% din piata. Acestia sunt utilizati in amestec cu combustibili traditionali si nu necesita nicio infrastructura specifica.O provocare majora o va reprezenta asigurarea sustenabilitatii acestora.
  • Gaz natural lichefiat (GNL) si comprimat (GNC): GNL este utilizat pentru transporturile pe apa, atat maritime, cat si fluviale. Infrastructura GNL pentru alimentarea vaselor este intr-un stadiu foarte incipient, doar Suedia avand instalatii de buncherare cu GNL la scara mica pentru navele maritime, existand planuri de construire a unor astfel de instalatii in alte cateva state membre. Comisia propune ca, pana in 2020 si, respectiv, 2025, sa se instaleze statii de realimentare cu GNL in toate cele 139 de porturi maritime si fluviale care fac parte din reteaua centrala transeuropeana de transport. Nu este vorba despre mari terminale de gaz, ci de statii de realimentare fixe ori mobile. Sunt vizate toate porturile principale din UE.
  • GNL: Gazul natural lichefiat este utilizat si de camioane, insa exista doar 38 de statii de alimentare in UE. Comisia propune ca, pana in 2020, sa se instaleze statii de realimentare la fiecare 400 km pe soselele care fac parte din reteaua centrala transeuropeana de transport.
  • GNC: Gazul natural comprimat este utilizat in principal de automobile. In prezent, un milion de vehicule utilizeaza acest combustibil, ceea ce reprezinta 0,5% din flota; sectorul isi propune cresterea de zece ori a acestei cifre pana in 2020. Propunerea Comisiei va garanta ca, pana in 2020, vor fi disponibile in intreaga Europa puncte de realimentare accesibile publicului, cu standarde comune, la intervale de maximum 150 km.
  • GPL: Gaz petrolier lichefiat. Nu este prevazuta nicio actiune pentru GPL, infrastructura de baza fiind deja stabilita.
Modificand reglementarile nationale pentru a incuraja implicarea si investitiile sectorului privat, statele membre vor fi in masura sa puna in aplicare aceste schimbari, fara ca aceasta sa implice neaparat cheltuieli publice. Sprijinul din partea UE este deja disponibil prin fondurile alocate TEN-T, fondul de coeziune si fondurile structurale.

Sursa: Reprezentanta Comisiei Europene

Vizualizări: 197