Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Parteneriatele scolare imbunatatesc competentele elevilor si profesorilor

Intr-un nou studiu al impactului parteneriatelor scolare din diferite tari s-a constatat ca elevii – in special cei de nivel secundar - si-au imbunatatit considerabil competentele, inclusiv competentele culturale, sociale, informatice si lingvistice. Elevii care au vizitat scolile partenere au fost cel mai puternic influentati de aceste parteneriate. Sapte din zece scoli au declarat ca parteneriatele au avut un impact puternic si foarte puternic asupra sensibilitatii si expresiei culturale ale elevilor, precum si asupra competentelor lor sociale si civice. Pe locul urmator s-au clasat competentele informatice (54%) si comunicarea in limbi straine (52%). Parteneriatele au fost finantate prin intermediul programului de schimb Comenius, echivalentul programului Erasmus in mediul preuniversitar.

Androulla Vassiliou, comisarul european pentru educatie, cultura, multilingvism si tineret, a declarat: „Parteneriatele scolare permit tinerilor sa dobandeasca competentele si abilitatile cotidiene fundamentale necesare pentru dezvoltarea personala, pentru ocuparea unui loc de munca mai tarziu si pentru a deveni cetateni activi.De asemenea, Comenius ajuta elevii si profesorii sa cunoasca diferite culturi si limbi europene.In perioada 2014-2020, aceste parteneriate vor continua sa beneficieze de sprijin in cadrul noului program Erasmus pentru Toti.”

De asemenea, studiul a constatat ca programul aduce beneficii atat profesorilor, cat si scolilor in cadrul comunitatii locale. Profesorii au declarat ca parteneriatul cu o scoala din strainatate le-a imbogatit cunostintele cu privire la alte sisteme de educatie si le-a consolidat competentele sociale, contribuind totodata la ameliorarea competentelor lor lingvistice.
Doua scoli din trei au declarat ca parteneriatul le-a imbunatatit imaginea, iar 80% dintre ele au declarat ca le-a consolidat dimensiunea europeana. Colaborarea cu scoli din strainatate a contribuit si la dezvoltarea unor legaturi mai stranse, atat in cadrul scolii, cat si cu autoritatile locale.

Parteneriatele Comenius au un impact comparativ mai mare asupra profesorilor, scolilor si mediului lor atunci cand este vorba despre nivelul prescolar si primar, intrucat la acest nivel este mai usor pentru o scoala intreaga sa se mobilizeze, sa participe si sa integreze in curriculum idei si activitati noi. In schimb, impactul asupra competentelor elevilor este mai puternic la nivelul secundar.

Pentru multe scoli din zone indepartate ale Uniunii Europene, parteneriatele finantate din fonduri UE sunt, pentru elevi si profesori, singurele oportunitati de a participa la proiecte desfasurate in strainatate. Dintre scolile care au facut obiectul studiului, 85% au declarat ca intentioneaza sa solicite finantare pentru parteneriate viitoare.

Studiul a analizat 50 de scoli din 15 tari europene (Belgia, Estonia, Finlanda, Franta, Germania, Grecia, Ungaria, Italia, Tarile de Jos, Polonia, Romania, Slovacia, Spania, Turcia si Regatul Unit) care au beneficiat de granturi Comenius pentru a crea parteneriate in perioada dintre toamna anului 2009 si 2011. Studiul a monitorizat scolile in decursul celor doi ani si ulterior, analizand in profunzime modul in care parteneriatele au influentat elevii, profesorii si scoala.

Context

Studiul se bazeaza pe rezultatele unei anchete precedente la scara larga, realizate in randul unor scoli partenere si publicata in 2007.

Incepand din 1995, UE le-a oferit scolilor granturi pentru a participa la proiecte. Parteneriatele scolare Comenius sunt finantate prin programul de invatare pe tot parcursul vietii, deschis unui numar de 33 de tari (statele membre ale UE, Croatia, Islanda, Liechtenstein, Norvegia, Elvetia si Turcia).

Parteneriatele reunesc cel putin doua scoli din tari europene diferite, care elaboreaza un proiect comun cu durata de doi ani pentru a imbunatati calitatea predarii si a colabora in vederea realizarii unor idei sau schimburi inovatoare. Proiectele se axeaza pe domeniile de interes ale elevilor, pe aspectele educationale curente din tarile interesate sau pe prioritati stabilite chiar de scoli.

Incepand din 2007, UE a sprijinit peste 7 000 de proiecte Comenius, fiecare implicand in medie 5 scoli. In fiecare an, aceste parteneriate primesc fonduri in valoare de aproximativ 120 de milioane EUR, care permit unui numar de peste 130 000 de elevi si profesori sa viziteze scolile partenere si unui numar de aproximativ 650 000 de elevi sa participe la activitati locale. In plus, UE le ofera profesorilor si profesorilor stagiari granturi pentru a urma cursuri de formare sau pentru a castiga experienta lucrand in strainatate.

Din 2014, sprijinul UE acordat scolilor va face parte din noul program propus in domeniul educatiei, formarii, tineretului si sportului, Erasmus pentru toti. Noul program urmareste dublarea numarului de elevi, studenti, profesori, ucenici, animatori pentru tineret, etc. care primesc granturi pentru valorificarea unor oportunitati de studiu care sa le consolideze competentele sau pentru activitati de formare si voluntariat in strainatate, care va ajunge astfel la 5 milioane in perioada 2014-2020. Peste doua treimi din bugetul propus de 19 miliarde EUR al programului ar sprijini schimburile individuale in strainatate, iar restul ar urma sa fie alocat pentru proiecte axate pe cooperare in scopul inovarii, pe reformarea politicilor si pe schimbul de bune practici.

Sursa: Reprezentanta Comisiei Europene

Vizualizări: 650