Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

CE despre presupusul faliment al Programului Erasmus: „Studenti, nu intrati in panica (inca) !”

Intr-un comunicat postat pe site-ul DG Educatie si Formare, Comisia Europeana reactioneaza fata de informatiile vehiculate in presa in ultima saptamana privind presupusa intrare in incapacitate de plata a Programului Erasmus catre finalul lui 2012. (Pentru mai multe detalii pe acest subiect, click aici)

Comisia admite faptul ca exista, la acest moment, o oarecare insuficienta de fonduri in bugetul UE, insa arata ca studentii Erasmus care vor invata peste hotare in primul semestru al anului universitar 2012-2013 nu vor intampina probleme in ceea ce priveste primirea sumelor de bani aferente desfasurarii studiilor. Agentiilor Nationale responsabile cu Programul Invatare de-a Lungul Vietii (Lifelong Learning Programme) le-au fost virate de catre CE fonduri suficiente pentru a acoperi aceste granturi.

De asemenea, Comisia mentine un contact permanent cu Agentiile Nationale pentru a incerca sa minimizeze impactul insuficientei de fonduri de la acest moment.

Intre timp, Comisia Europeana ii incurajeaza pe studentii interesati sa aplice in continuare pentru mobilitati de studii, mentionand ca la acest moment se poarta discutii cu autoritatile bugetare (Parlamentul European si guvernele nationale) pentru a le convinge de importanta programului Erasmus, precum si a necesitatii alocarii imediate de noi fonduri care sa asigure functionarea fara intrerupere a acestuia.

Cristina Pojoga,
www.fonduri-structurale.ro

Sursa: Comisia Europeana

Vizualizări: 92